Când binele te poate sfărâma în mii de bucăți

Există oameni care se bagă în treburile altora, crezând că fac bine. Nu doar bine – ci un bine uriaș, fără de care nu se poate trăi! În realitate, oamenii aceștia produc daune de neimaginat – și orice părea c-ar mai putea fi reparat se crapă în mii de bucăți.

În fața tuturor relelor, un asemenea om care se simte „salvator” te dezarmează. Căci e mai rău decât răul în sine. Iar deciziile tale finale ajung să nu mai țină seama de multitudinea relelor din trecut, ci se axează strict pe răul acesta – care pune capac.

Faza cea mai aiuritoare e că, într-un final, omul și conștiința lui rămân pe un norișor roz, pufos, fără probleme și fără mustrări. Căci nu omul a fost rău – el doar a apărat lumea de rele… nu?! Ce dacă relele nu erau chiar așa cum le aflase el? Ce dacă personajele negative nu erau tocmai cele știute de el? Ce dacă a anihilat exact pe cei care încă se mai luptau pentru o fărâmă de bine?…

Un asemenea om se află într-un pericol uriaș – căci nu are limpezimea de a înțelege cum și de ce a greșit. Prin urmare, n-are ce repara. Un asemenea om te doare și-ți rămâne rană în inimă, oricât de iertător te chinui să fii. Un asemenea om poate auzi azi c-a greșit, dar nu poate înțelege. Pentru un asemenea om nu poți decât să te rogi să aibă parte de un al doisprezecelea ceas pământesc – de conștientizare. De reparare a ce se mai poate repara în jur, dar mai ales de reparare a sufletului său. Pentru un asemenea om trebuie să te rogi cu teamă căci, fără ceasul al doisprezecelea, el riscă să fie luat prin surprindere mai încolo, mult mai încolo… când nimic nu se mai poate schimba.

Unui asemenea om ai vrea să-i faci binele cu forța… dar asta ar însemna să iei lectura acestui text de la capăt… și să descoperi, mai apoi, că citești despre tine…