Îmblânzirea unei mame… în așteptarea lui Moș Ene

Sunt dăți în care ea nu prea are chef să adoarmă. Și atunci eu mă arăt preocupată de lipsa odihnei și de modul bosumflat în care se va trezi dimineață. Sunt serioasă și încerc s-o impresionez. Dar n-am șanse. E clar! Ea nu prea are chef să adoarmă.

În acele momente, nu știu cum să zic… mă iubește cel mai tare! La îngrijorările mele răspunde cu niște declarații de iubire – de zici că le-a studiat prin nu știu ce tratate! Are niște texte, de mă dă pe spate! O ascult și nu pot să cred ce tehnică aburitoare are… Din tanti cea serioasă și înțepată mă retransformă în câteva secunde în mami a ei cea minunată, cu zâmbetul cât casa! Și-apoi, după ce se asigură că totul e în ordine, îmi așază brațul într-o poziție confortabilă pentru ea și se cuibărește la pieptul meu. Se mai foiește un pic – apoi se face liniște în jur.

Uneori mi-aș opri respirația, doar ca s-o aud mai bine pe-a ei. Dau slavă lui Dumnezeu și mulțumesc pentru copilul pe care l-am primit în dar. Pentru o nouă seară cu dragoste mare – și pentru tot ceea ce ne-așteaptă mâine dimineață… când îmi voi face curaj s-o trezesc! 🙂