Cu burtica la plimbare, spre 1 Iunie 2010 :)

În 2010, pe vremea asta, mai aveam 30 de zile de mers cu burtica la plimbare. În 2010, pe vremea asta, visul meu de a deveni mamă era deplin. Peste puțin timp, urma să-mi țin prunca la piept!

Una dintre cele mai fericite perioade ale vieții mele a fost aceea în care în mine au bătut două inimi… vorba cântecului!

Mi-e dor, pe cât mi-e de drag să-mi amintesc de fiecare întâmplare din timpul sarcinii, de fiecare motiv de zâmbet, de fiecare clipă în care, în loc să pășesc, pluteam! Am fost o binecuvântată! Mi-a fost atât de bine în cele nouă luni și la naștere – cât n-o să reușesc vreodată să mulțumesc!

Nu sunt o fericită, nu sunt o frumoasă, nu sunt o bogată. Mă simt, însă, cel mai fericit om, atunci când noaptea îmi privesc copilul și-i dau slavă lui Dumnezeu pentru un asemenea dar. Mă simt cea mai frumoasă atunci când ea mă soarbe din priviri și când îmi spune mamă. Mă simt bogată pentru numirea aceasta – pe care, deși n-o merit, am primit-o împrumut și responsabilitate în viață.

Când mă gândesc la darul pântecelui meu râd și plâng în același timp! Sunt cele mai dulci lacrimi pe care le am, cele de care nu mă satur să le tot rostogolesc pe obraji.

În 2010, pe vremea asta, mergeam cu burtica la plimbare și mă pregăteam pentru încă o lună de relație specială și de îmbrățișări interioare. Mă pregăteam pentru primul 1 Iunie în care sărbătoream Ziua Copilului meu!