Cum putem trece așa, pe lângă oameni, fără să ne pese?

În pauza de masă, am plecat să plătesc telefonul. Când am trecut prin parcul de la Teatrul Național, pe spațiul verde, aproape de stradă, am văzut un om întins. Era slab tare și avea o geacă de iarnă groasă – ceea ce nu m-a ajutat prea mult când m-am oprit așa, de la un metru, să-l observ dacă respiră… Lângă el mai era și un par din acela scund, spaima oricărui părinte de copil mic. Totuși… parcă respiră. Dar dacă nu? Totuși… parcă doarme. Dar dacă nu? În jur, pe bănci și pe stradă, oamenii își vedeau de ale lor. Am zis un Doamne, miluiește-l!… și-am plecat și eu mai departe… 🙁

La întoarcere, pe lângă Primărie, polițiștii locali erau la o dubă – făceau schimbul de ture. M-am gândit din nou la omul meu… am vrut să mă întorc apoi spre ei… dar m-am răzgândit. Am tăiat parcul, să verific dacă mai e acolo cel ce, speram eu, doarme. Se afla în aceeași poziție și la fel, poate respira, poate că nu.

De data asta puteam vorbi cu certitudine. M-am dus la polițiștii locali și le-am povestit situația.

– Ce-i de făcut?, întreb eu… Mai mult ca sigur, doarme și-o să-l deranjați. Dar cum putem trece așa, pe lângă oameni, fără să ne pese?

– Bine ați făcut că ați venit. E datoria noastră să verificăm.

– Dar să nu-l bateți…, zic eu – simțindu-mă vinovată că pârăsc…

– Ei, cum să-l batem?, mă întreabă ei așa, într-o doară.

Le-am indicat locul și apoi m-am așezat pe o bancă, să observ. Doi dintre polițiști au mers, s-au învârtit prin jurul lui, apoi l-au trezit. S-au purtat frumos cu el și l-au condus la dubă. Aproape că nu mai reușeam să mă ridic de pe bancă, să mă întorc la serviciu. 

Ce-am rezolvat? Ce-o să-i facă? Îl identifică și-o să-l „elibereze”. Apoi? Probabil că va dormi din nou pe unde va apuca. Și poate că n-o să-l mai deranjeze nimeni… Dar dacă, vreodată, va avea nevoie de ajutor și nu va fi nimeni să-l deranjeze?… Unde e finalitatea unei astfel de acțiuni?

Ce-am făcut eu mai mult decât cei care au trecut pe stradă fără să-l observe? În afară de a-l trezi? Ce pot face eu mai mult? Cine poate face ceva? Sunt întrebări care mă frământă tare de tot, dintotdeauna. Astăzi m-au răscolit din nou… 🙁