Un cuvânt bun de la un om al străzii

L-am văzut și lucid, și amețit, și dormind, și treaz, și curat, și mai pătat. L-am observat de fiecare dată și l-am caracterizat… cuminte. Stă în dreptul unui automat de plată a parcării și vede mult mărunțiș, vede și portofele pline… Observă el, mai mult decât este observat. Nu cere, nu abordează pe nimeni, dar se lasă abordat. Și ajută, atunci când cineva care nu se pricepe îl roagă să-i explice modul în care funcționează aparatul.

De câteva zile, conduc cu el în minte. A fost prima dată când m-am oprit să-i dau ceva. M-a văzut că rămân în dreptul lui, că umblu în geantă… și abia atunci a început să vorbească: Tot acolo o să ajungi! Nu știa cât o să primească. Părea că nici nu-l interesează. Tot acolo o să ajungi!, mi-a repetat. Nu știam la ce se referă. Doar i-am zâmbit. Și el a continuat: Să conduci cu grijă și să-ți dorești să ajungi cu bine acasă. Tot acolo o să ajungi, n-are rost să te grăbești și să riști să sfârșești într-un copac!

Mi-a vorbit ca un prieten, ca un tată, ca un om care se preocupă de soarta mea. Mi-a vorbit fără interes. Banul era deja spre buzunarul lui. Dar poate că, tocmai de asta, voia să dea ceva la schimb.

A reușit. De câteva zile conduc cu el în minte și-l salut, parcă, atunci când mă opresc la galbenul dintre verde și roșu. Îl salut și când mă enervează ăla din față, că nu se mișcă mai repede, și când mă claxonează cel din spate…

Oamenii nu apar întâmplător în viața noastră. Nici noi nu ne oprim întâmplător în dreptul lor. Dacă am înțelege asta, ne-am măsura gesturile și vorbele… și-am fi mai atenți unul cu sufletul altuia. Așa am fi, poate, mai liniștiți. Mai câștigați. Și mai veseli. Mai vii!