Bucurii,  Hopa tropa prin oraş

Cartea FILIT – vânată și fericită! :)

Vânător iscusit, Alice din Țara Bucatelor a ajuns în… Țara Minunilor :), acolo unde am ascuns eu cartea FILIT.

Alice Ciobanu a fost interesată și atentă de la început, activă și dornică să pună mâna pe pradă. Ieri era nemulțumită de primul indiciu – că doar sunt atât de multe locuri pentru copii în Iași, de unde să-ți dai seama pe unde e cazată bucuria?! 🙂 Însă indiciul de astăzi, în care am zis că locul e de poveste și-am accentuat că-i minunat… a făcut-o să exclame: Țara Minunilor! 🙂

Da, în Țara Minunilor a fost cazat Sacha, cu tot cu aventurile lui din Castelul Fermecat! Mi s-a părut că locul și cartea se asortează bine, și-i mulţumesc Mihaelei – care a fost de acord să aibă grijă de comoară, până când aceasta va fi descoperită!

Alice din Tara Bucatelor - vanator in Tara Minunilor - FILIT - Aventurile lui Sacha in Castelul Fermecat

Acum, Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat se află la Alice și, implicit, la Miruna ei minunată – căreia sunt convinsă că îi va fi dragă povestea.

Aventura lui Sacha, a Mirunei și a lui Alice va continua în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere! Asta pentru că, pe 7 octombrie, autorul Iulian Tănase va fi la Palatul Copiilor. De la ora 12.00, el va povesti și va da autografe! Astfel, bucuria va fi deplină!

3 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *