Mai devreme sau mai târziu, culegem ceea ce sădim
Nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită. Zicem asta cu gând rău, conștienți fiind câte faultări primim de la viață. Și de la prieteni… Cu toate acestea, eu cred și în înțelesul bun al vorbei. Cred că binele se întoarce și în toate formele lui… bune!
Dacă ne încăpățânăm să fim buni noi pentru noi, să iubim, să învățăm să aducem zâmbet după lacrimi, să iertăm și să ne simțim bine în sufletul nostru, asta vom sădi și în jur. Cei mai apropiați de inimă ne sunt pruncii. Pentru ei, teoria e ok, dar puterea exemplului e cea mai cea! Ei ne simt! Absorb ca un burete binele și, din păcate, răul.
De multe ori ne supărăm când nu ne ascultă, când nu reacționează cum ne gândim noi c-ar trebui s-o facă… De multe ori ne simțim deznădăjduiți și nu știm dacă reușim să le aducem binele, iubirea și bucuria în suflețele, mai presus de grijile de zi cu zi, de nervi, de lipsa banilor sau a timpului…
Și-atunci vine câte un moment în care poți primi un dar neașteptat – pe spatele unui dar făcut mai demult. Un dar simbolic, care demonstrează însă tocmai vorbele acelea de sus… și dorința noastră de a pune la temelie binele și frumosul.
Într-un context din acesta te liniștești, tragi aer în piept – și-ți iei puterea de a merge mai departe. Știi că drumul e greu tare, tocmai pentru că e bun. Cu pruncul din dotare sau cu lumea cea mare, dacă noi ne dorim binele și cu voioșie, mai împiedicat, ridicându-ne din fiecare cădere… continuăm să-l facem – la final, binele va învinge.
Poate că răspunsurile nu vin imediat. Dar ele sunt acolo. Mereu!
