Cu matizul prin parcare – liber la peripeții
Am lăsat mașina pe undeva, preț de cinci minute. Când m-am întors spre locul de parcare, am văzut portiera șoferului bușită. O, nu! Mă uitam la tabla aia înfundată și înaintam din ce în ce mai lent, amânând momentul întâlnirii. Apoi m-am ghemuit și am stat față în față cu portiera. Ce aiurea! Cum a putut lovi cineva mașina în halul ăsta, doar ieșind dintr-o parcare? Și cum a putut să plece așa, pur și simplu? Ce moment nepotrivit!, mi-am spus. De parcă s-ar găsi vreodată momentul care să te facă să zici: Hai, acum poți să mă ciocnești… Gândul acesta m-a amuzat un pic și m-a calmat. De acum, asta este… M-am consolat.
Și când am acceptat situația, parcă am reușit să văd totul cu alți ochi. Hmmm, ce interesant! Nu realizasem că a plouat atât de tare serile trecute, încât au avut putere picurii să-mi spele mașina. Ce albă și ce curată e acum portiera! Măi, PUI, parcă erai mai prăfuit! Mi-am desprins privirea din bușitură, analizând în ansamblu. Hei, dar parcă eu n-am roți din astea…! Măresc și mai tare cadrul… și fac marea descoperire: fix în fața matizului alb bușit trona matizul meu alb jegos, ruginit, frumos și, slavă Domnului, neaccidentat!
Să treci de la agonie la resemnare și apoi la extaz într-un minut… nu-i lucru ușor! Dar eu am putut să experimentez toate trăirile asta la foc automat! Am început să mă bucur pentru mașina mea cu tot sufletul, dar și cu o oarecare sfială, ca să nu-i fac în ciudă celeilalte! 🙂 Apoi, tot drumul spre casă, am râs singură. Cât de zăpăcită pot fi! Dar ce fain e să descoperi că ești zăpăcit și doar să ți se pară că iar trebuie să duci mașina la reparat!…
Pentru prima dată în nouă ani mi-am confundat PUI-ul, orbită de impactul vizual cu fierul boțit. Având în vedere că unii deszăpezesc mașinile altora și-și dau seama de asta abia atunci când vor să deschidă portiera – eu zic că la mine n-a fost mare lucru. Și, totuși, am avut parte de o mică sperietură, condimentată cu haz și cu o lecție mare. O lecție de calm, de respirație, de acceptare, de râs și de prețuire pentru ceea ce am, așa cum am.
