Ciorba de luni – care-i legătura dintre un castron plin și prima zi a săptămânii

Uneori, în fața castronului cu ciorbă, Maria exclamă: Of, dar atât de muuult! Nu-i puțin, într-adevăr. Dar nu-i mai mult decât ieri sau decât alaltăieri, ori decât va fi mâine. Așa că nu i se taie din porție, nici nu abandonează lupta înainte de a vedea fundul castronului. Știe că n-are aceleași obligațiuni la ronțăieli, știe că o ciorbă-i porție de sănătate, știe că multul devine din ce în ce mai puțin, cu fiecare lingură pe care o duce la gură. Căci… și un elefant, dacă vrei să mănânci, tot așa îl mănânci: bucată cu bucată, începând de la o primă bucată.

E luni. O nouă săptămână începe – mare, cât un castron cu ciorbă. Însă, spre deosebire de mâncarea Mariei, săptămâna asta va trece și dacă nu ducem noi lingura la gură. Așa cum ne trec, în general, săptămânile. Cu noi prezenți în ele – sau cu noi pe lângă ele. Cu noi, ofticați că iar e luni sau cu noi, mulțumind pentru șansa de a ne hrăni dintr-o nouă zi, dintr-o nouă săptămână.

Hai să ne bucurăm de azi, hai să ne bucurăm de luni, hai să ne bucurăm de-o ciorbă, la prânz! Hai să înțelegem că elefantul acesta pe care-l mâncăm e viața noastră. Hai să ne trăim viața și să învățăm zi de zi, clipă de clipă, să ne-o facem mai gustoasă și mai veselă. Ține de noi. Suntem, în egală măsură, bucătari și ospătari și invitați în propria noastră existență! Inclusiv astăzi, într-o nouă zi de luni!

S-avem poftă! 🙂