Bănuțul cititorului Libris contribuie la reducerea morții infantile în România
Ieri am primit un mail bucuros de la echipa Libris.ro. O librărie online care, cu sprijinul clienților săi, în parteneriat cu Organizația Salvați Copiii România, a reușit să facă o nouă faptă bună! Tocmai a donat către Spitalul de Copii din Brașov aparatură medicală în valoare de 24.500 de euro! La spitalul din Brașov sunt îngrijiți anual peste 900 de copii cu patologii grave, cum este insuficiența de organe. Având în vedere că o mare parte din aparatura spitalului era de peste 30 de ani… sunt convinsă că cele patru monitoare funcții vitale, patru injectomate și patru pulsoximetre vor ajuta de acum înainte cadrele medicale să ajute, la rândul lor, micuții și să le ofere o șansă în plus la viață!
Cum s-a făcut donația asta? Cu câte 1 leu, cu 3 lei, cu 5 lei, cu 10 lei sau cu oricare altă sumă! Cu leul tău, cu leul meu, cu leul lui… cu bănuțul văduvei… sau cum am spus în titlu, cu bănuțul cititorului Libris. Căci la fiecare comandă, în formularul care se completează pentru expedierea coletului, clientul e îndemnat – dar nu obligat! – și la o faptă bună. Să doneze pentru susținerea proiectului Un gest pentru o viață. Și-așa cum eu am bifat mereu 1 leu, 3 lei… pentru a rotunji suma pe care o aveam de plătit pentru cărțile comandate, sunt convinsă că mulți au procedat la fel – fără a sărăci și fără a se gândi măcar vreo secundă că mărunțișul lor poate avea vreo valoare.
Se vede, însă, treaba, din nou și din nou!, că pic cu pic se face marea. Numai de data aceasta, pentru Spitalul de Copii din Brașov, s-au alocat 24.500 de euro!
Dar stați așa, că proiectul e început de doi ani și ceva – iar în total, de atunci și până astăzi, 205.000 de clienți Libris au donat nu mai puțin de… 145.000 de euro! Mi se pare de-a dreptul fantastic! De doi ani și jumătate, Dumnezeu lucrează la Libris prin oamenii care citesc!
- Martie 2015. A fost donat secției de neonatologie a Spitalului Clinic Filantropia din București un incubator performant în valoare de 20.000 de euro, cu funcții de reglare a oxigenului și a umidității, având cântar încorporat.
- Octombrie 2015. Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj a primit o masă de reanimare cu modul de resuscitare, în valoare de 75.000 lei.
- Martie 2016. Au fost donate Spitalului de Obstetrică și Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbarcea” din Brașov un incubator performant și un monitor de funcții vitale, în valoare de 25.000 de euro.
- Septembrie 2016. S-au donat Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași un incubator performant și un aparat de ventilație mecanică, în valoare de peste 41.000 de euro.
- Mai 2017. Cei 24.500 de euro despre care am vorbit mai sus…
Nu pot decât să mă bucur! Se vede treaba… cititul NU dăunează grav sănătății! Din contra, cititul salvează – din toate punctele de vedere!
Să citim în continuare, deci, și să nu rămânem indiferenți! Să bifăm la fiecare comandă de pe Libris.ro 1 leu, 3 lei, 5 lei, 10 lei sau altă sumă și să oferim, astfel, o nouă șansă la viață pentru copiii din România!
UPDATE:
- Octombrie 2017. Un ventilator performant de suport respirator, în valoare de 34.000 de euro, pentru Maternitatea Polizu din București.
- Februarie 2018. Un incubator, o masă radiantă cu modul de resuscitare și un analizator gaze sangvine în valoare de 20.766 euro pentru Maternitatea din Alba Iulia.
- Mai 2018. Un incubator de ultimă generație, în valoare de 31.000 euro, pentru Maternitatea din Târgu Mureș.
- Aprilie 2019. Secția Clinică de Chirurgie Cardiacă pediatrică din Târgu Mureș a fost dotată cu un aparat de ventilație Maquet Servo-U și un monitor Spectrum M4, în valoare de 105.000 euro.