Măcelăria lui Iov și măcelul din sufletele noastre

„Bucurați-vă de ziua de mâine, că azi îmi vine să borăsc!”

Vorbe pe care puțini le rostim, dar pe care mulți le trăim… Pentru că asta facem. Pentru că mereu pe mâine îl găsim mai cu moț, pentru că mereu ne imaginăm ce va fi mai încolo și uităm să mai respirăm. Azi! Acum!

Tot ceea ce facem astăzi ne decide acel mâine… asupra căruia, apropos, nu suntem deloc stăpâni. Dacă nu mișcăm ceva acum, mâine va produce aceeași greață – atunci când va deveni astăzi! Un cerc vicios în care Dumnezeu (dacă există) poate fi de vină.

„Crezi într-un Dumnezeu ticălos, doar ca să-ți justifici ticăloșia!”

Și asta facem, de multe ori… Vedem pedepse și rele și nenorociri și dăm vina pe El – fără să observăm libertatea care ni s-a dat și pe care nu suntem în stare să o gestionăm.

În seara asta am fost la Măcelăria lui Iov. Un spectacol în regia lui Radu Afrim – pentru stomac tare și urechi puternice. Un spectacol în care râzi ca să nu plângi și plângi când nu mai poți să-ți ții lacrimile în frâu. Un spectacol ca viața – cu buni și răi, cu boală și nebunie, cu bani și egoism, cu trădări și iubire, cu moarte și adevăr. Un spectacol care-ți zgârie pe suflet – când un picuț gâdilitor, când cumplit de dureros, când ca o cretă din aia care scrijelește tabla și te năucește…

„Da’chiar tre’ să fim cu toții speciali?!”

Răspunsul se află în inima fiecăruia dintre noi. Și când găsim răspunsul, ne găsim inima. Și când ne găsim inima, Îl găsim pe Dumnezeu. Fără Dumnezeu n-avem nicio șansă.