Ghete și probleme – colecția de iarnă-primăvară

Îmi fac și eu ghetele, dimineața, să ies curată și aranjată din casă. Minunea mă ține până-n parcare. În încercarea de a ajunge la PUI, trec prin mocirla mocirlelor și mă cert… că iar am venit aseară târziu acasă și n-am găsit loc mai la stradă. Mă consolez niște minute după, când cobor din mașină până nu știu unde, apoi după ce ajung la serviciu – și revin cu picioarele pe pământul moale și îmbibat de apă, fericit și mângâiat de soare.

Îmi vine să râd. Ghetele mele de mare șoferiță sunt în perioada aceasta mai murdare decât încălțările pietonilor. Iar ei și-au și făcut deja și mișcarea de dimineață. Poate că au și obosit, au și transpirat, îi dor și picioarele – da’s cu tălpile (mai) curate! 🙂

Și-așa realizez, bâjbâind după crema neagră pitită pe sub birou, ce probleme existențiale am și avem. De la ce mizilicuri ne facem griji, cum ajungem să „invidiem” pe alții care, poate, ne fericesc pe noi și cum, per total, ne plângem de rău din prea mult bine.

Nu pot decât să-mi fac câte o cruce mare – măcar la fel de des pe cât îmi fac și ghetele, în perioada asta – și să mulțumesc pentru uriașele probleme concretizate în glodul de pe papuci. Încă-mi permit să mai odihnesc nițel și mă lăfăi în astenii închipuite. Sper doar să nu uit să privesc spre cei pentru care murdăria asta de care mă plâng eu e fix ultima problemă. Sper doar să nu uit să observ lacrimile cele adevărate – care dor și care au nevoie să fie șterse. Indiferent de anotimp, indiferent de vremuri, indiferent de vremea de afară…