Bani, noroc și-un Doamne ajută – credință tratată cu… amuzament

Niște oameni se chinuiau să lipească monede pe o icoană. Ptiu! Cu zel – parcă puneau recompense pe fruntea maneliștilor. Doar că la staruri se umblă cu hârtii de valoare, la sfinți merge și cu 10 bani…

– Așa, așa! Nu se prinde la toată lumea, dar și dacă se prindeee!, încuraja o doamnă trecută de prima tinerețe.

Și toți ăștialalți se chinuiau să fie ei cei la care să stea banul…

– Se spune că ai noroc și că ți se ascultă rugăciunile dacă se lipește banul, continuă femeia către rudele ei, dar îmi face și mie cu ochiul, ca să mă atragă în mreje.

– Vă dați seama că e o prostie, îi răspund.

Am simțit săgețile din ochii lipicioșilor și am realizat cum am reușit, într-o secundă, să-mi mai fac niște prieteni :).

– Ei, da… s-a fâstâcit doamna, dar ne mai amuzăm și noi…

Aș fi vrut să-i spun că sfântul s-ar fi mulțumit cu o rugăciune de trei vorbe, cu o închinăciune sinceră, cu o inimă curată. Aș fi vrut să-i spun că adevărata credință are și zâmbet, și umor – dar că n-are amuzament din ăsta, de doi bani lipiți pe icoană. Aș fi vrut să spun multe, dar n-am mai spus nimic. Cred că, în sinea lor, oamenii știau deja toate astea. Și, în plus, cine eram eu să le stric amuzamentul?…

– S-a lipit!, a țipat în gura mare nepotul doamnei.

În timp ce moneda se desprindea de pe icoană, femeia oferea noi indicații:

– Spune și tu un Doamne ajută!

Copilul, cu banul reajuns în palmă, s-a conformat:

– Doamne ajută ca de data asta să se lipească așa cum trebuie!

…