Șase ani și-o minune

Acum șase ani, pe vremea aceasta, priveam cei mai faini ochi verzi pe care-i văzusem vreodată în viața mea! Aveam deja o zi de când îmi țineam prunca în brațe și mă bucuram de prețiosul dar primit de la Doamne-Doamne.

Nu mă satur să-mi amintesc zilele de 29 și 30 iunie 2010, nici tot ceea ce-a urmat de atunci încolo, până astăzi, în viața noastră. Maria-Paula nu se lasă nici ea mai prejos. Se așază cu capul pe umărul meu și mă roagă: Mami, mai spune-mi o poveste adevărată despre mine! 🙂 Și eu numai atâta aștept.

Să-i spun cât de mult o iubesc, cât de minunată și de ușoară a fost nașterea ei, cum toată dimineața, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, am fost cu bucurie la biserică, în picioare, cum m-am plimbat apoi cu tatăl său, cum am mâncat seara harbuz, iar apoi am început să țopăi prin casă, anunțând venirea bebelinei. Cum la două ore după miezul nopții am lasat capul pe spate, am privit la icoana Maicii Domnului, am spus: Ajută-ne, Mamă!, și-apoi am împins și-a ieșit un copiluț gălăgios și simpatic, cu mult păr pe cap. Cum mă privea țintă copilul acesta, câteva ore mai târziu, cu ochii cei mari și verzi și cum părea că mă ascultă și mă înțelege total. Cum am pus-o la sân prima dată și cum i-am spus primele povestioare, de-a intrat doamna doctor în salon să mă certe, crezând că vorbesc la telefon… Vai, dar îi vorbiți copilului?! Aveți grijă c-o să se obișnuiască și n-o să vă mai lase în pace după aceea! Oooo, dar nu-i nimic! Nici nu înțelegeam de ce aș vrea să mă lase în pace un copil – mai ales al meu! 🙂

Râdem amândouă, ne mai gâdilim, apoi ajungem la prima vizită a lui tati la maternitate, când a îngenunchiat în fața boțului de aur. Tati a pus degetul lui uriaș în pălmuța mică și firavă – și-atunci pălmuța a prins putere și-a strâns degetul în cea mai caldă îmbrățișare, pe care n-o va putea uita nimeni, niciodată, oricât de multe s-ar schimba între timp și oricât de departe ne-am duce unii de alții. Și iar râdem, și iar ne bucurăm, și-apoi Maria se mai mâțâie un pic, emoționată, mă privește cu ochii ei verzi cândva și mă anunță: Of, parcă-mi vine să plâng!

Și ne privim cu râs pe buze și cu lacrimi în ochi, și adormim îmbrățișate. Și seara următoare vrea o poveste citită, apoi una inventată, apoi una despre ea. Despre ea, când era (mai) mică.

30 iunie 2016 – Maria-Paula a împlinit 6 ani!

La mulți ani, draga mea dragă!

Te iubesc mult și-ți doresc o viață plină de sănătate,

de povești și de realități frumoase!