Corpul meu, dreptul meu – așa o fi?

Corpul meu, dreptul meu. Așa este. Vrei să-ți tunzi părul din urechi, să-ți strângi un coș din barbă, să te vopsești în dungi ori să-ți tai nasul, e dreptul tău. Însă, când în tine se naște o viață – e dreptul tău, în calitate de gazdă, s-o ucizi și s-o dai la gunoi? Dreptul celeilalte vieți unde este? Despre dreptul celuilalt trup când mai vorbim?

Balanța anului în care m-am născut e una destul de tristă. Și, totuși, statisticile sunt bune – comparativ cu, de exemplu, anul 1990. Atunci, numai în România, 315.067 de copii s-au născut și 992.265 au fost uciși! Și procentele au continuat să fie mici, mici de tot pentru viață… Abia peste încă 14 ani, în 2004, s-a ajuns ca viața să primească puțin peste 50 de procente.

Nu judec. Mi-e și groază să mă gândesc la ce-au făcut sau n-au făcut mamele noastre. Dar mi-e groază și că suntem în anul în care suntem, iar ideea de avort este considerată, cu mare nesaț, un drept. Asta, în timp ce, să fim serioși, mai mult decât fecioria, astăzi se promovează la greu mijloacele de contracepție. Și-atunci, cum de se ajunge, în continuare, la avort și, implicit, la crimă? Cum de femei cu școală multă și cu viață trăită din plin pun avortul pe același plan cu o ședință la SPA ori cu extrirparea unui prieten virtual de pe Facebook? Corpul meu, dreptul meu. Dar dreptul celuilalt corp din corpul meu unde-o fi?…

Despre ce-a fost până acum și mai multe statistici poți să răsfăoiești aici. Despre ce va urma – depinde doar de noi. Tu? Cum te poziționezi față de viață? În ce mod ai de gând să participi la statisticile anilor ce vor veni?

***

Ascultă un interviu interesant pe care l-am realizat în 2019 cu părintele profesor Ioan Cristinel Teșu. Tema:

Menținerea relației și păstrarea sarcinii – provocări ale familiei contemporane