Ferratum la nevoie se cunoaște!
Facem parte dintre acei iubiți ai sorții, care nici nu trebuie să aibă vreo problemă, ca oamenii dragi din jur să le sară în ajutor. E clar că ne simțim bine, ocrotiți și mai mult decât măguliți! Dar, nici nu putem să nu simțim o oarecare jenă, atunci când sprijinul pe care ar urma să îl primim e chiar mai mult decât am avea nevoie. La o primă vedere, pare strigător la cer să refuzăm bani care-și doresc să fie ai noștri :). Însă, înțelept este să nu abuzăm și să nu ne batem joc de munca altora.
Prin urmare, există momente în care ne spunem că e cazul să ne descurcăm și singuri. Nu e vina nimănui că trebuie să facem niște investiții minore în casă, dar urgente, că ni s-a stricat mașina sau că suntem invitați la o nuntă la care chiar vrem să fim prezenți. Nu este vina nimănui că n-am reușit să mai facem economii și că, pentru câteva zile, până la salarii, avem nevoie de 500 sau de 1.000 de lei. Și, atunci, am decis că e mai ok ca, uneori, să apelăm la Ferratum și să ne rezolvăm în tăcere unele chestiuțe, care țin de ceea ce se întâmplă în culise. Astfel, prietenii nu mai au motive în plus de îngrijorare, nu-și mai rup de la gura lor și noi suntem mai liniștiți.
E adevărat că, teoretic, un împrumut numai liniște nu-ți aduce. Însă, atunci când suma de care ai nevoie nu e mare, când știi că poți s-o obții în siguranță, că poți trimite cererea online oricând – chiar și noaptea!, că nu e nevoie de documente și că, de la al doilea credit poți cere banii inclusiv prin sms, parcă focul se mai domolește.
Ferratum poate oferi împrumuturi de până la 1.290 de lei, pentru maximum 45 de zile. Având în vedere că într-o lună și jumătate îți poți rezolva problemele și iei măcar o dată salariul, un ban în plus pe care-l plătești nu doare atât de tare la buzunar. Sau, chiar dacă pișcă un pic, nu lasă urme la fel de mari, comparativ cu amânarea sau nerezolvarea treburilor urgente.
De exemplu, când ni s-a crăpat o țeavă la baie, aveam bănuți strânși în casă, dar erau planificați pentru a merge la un botez și a-i cumpăra micuțului viitor creștin câteva daruri. De reparații în casă nu aveam nevoie, dar aveau ele nevoie de noi! 🙂 La petrecerea de botez nici nu ne dădea în minte să renunțăm, așa că am calculat cât ne-ar mai fi trebuit, ca să ieșim onorabil din toate încercările. Pentru 500 de lei împrumutați de la Ferratum, pentru liniștea de a nu face piscină în casă și de a nu ne inunda vecinii, pentru bucuria de a petrece alături de prieteni bun și de a întâlni pe cel mai nou și mai simpatic prieten de la botez, peste două săptămâni am înapoiat 609 lei. A meritat? Cu vârf și îndesat! Pe toate le-am rezolvat și de toate am fost încântați, practic… cu o sută de lei!
Prietenii ne-au știut bine, pentru simplul fapt că am fost bine – deloc stresați și mulțumiți de felul în care am descoperit că, la nevoie, ne putem completa bugetul. Un microcredit să fie, deci, cel mai mare împrumut la care să apelăm, la nevoie, în viața asta! 🙂
La voi cum stă treaba? Ați avut vreodată nevoie urgentă de bani? Și… cel mai important: cum ați rezolvat problema?