Discuție cu sufletul, la început de post
„E început de Post, timp numai bun pentru (re)naștere. Începe Postul, suflete, pornește și tu pe cale! E cale de Smerire dar, mai presus de toate, e cale de Iubire”.
Așa vorbește Andreea cu sufletul ei acum, la început de post. Iar aceasta e doar o frântură a unei discuții și a unor dorințe pe care mulți le avem, pe care prea puțini știm să le exprimăm atât de frumos, pe care și mai puțini reușim să le concretizăm – măcar într-a mia lor parte.
Hai să ne facem timp să citim câteva rânduri! Hai să ne facem timp să vorbim și noi sufletului nostru și, apoi, să luptăm împreună! Pentru un început de post și pentru un post binecuvântat!