Îmi pasă – pe Străzi Albastre

Autismul nu e o ruşine. Nu e o jocă, nici ceva interesant. E o tulburare de dezvoltare, care afectează tot mai mulţi copii şi familiile acestora, pe termen lung.
Asta mi-am întipărit mai bine în minte, pe parcursul celor şapte minute în care am vizionat un film de informare şi de conştientizare. Or fi fost multe, acele minute? Or fi fost puţine?… Au fost bune!
Au fost în cadrul unui moment care s-a dorit a fi şi de relaxare. Ce-i trebuie relaxare unui părinte de copil autist?! Ce întrebare!!! Am stat alături de o mamă specială… Ea nu văzuse, până acum, sala Teatrului Naţional renovată. Până aseară, ea nu s-a mai despărţit de pruncul ei mai mult de zece minute. E o mamă ideală! Aşa-i! Dar şi mamele ideale ajung la epuizare fizică şi psihică! Prin urmare – şi o mamă ideală are nevoie de o ieşire, de o clipă de poezie, de un sunet de chitară. Pentru a se întoarce, apoi, la necazul său şi la lupta sa – mai puternică şi mai plină de energie!

Străzile Albastre pe care am hoinărit ieri m-au purtat aşa, între agonie şi extaz. Evenimentul propriu-zis m-a bucurat, încă de când era în faşă. Măştile care au căzut (în încercarea de a sufoca evenimentul aflat în faşă) m-au întristat. Emoţiile pentru prietenii mei (care au aflat că niciun bine nu rămâne nepedepsit) m-au copleşit. Într-un final, bucuria de a vedea sala aproape plină m-a făcut să-i dau, încă o dată, slavă lui Dumnezeu!

Mie îmi pasă de îngerii mei
Voi fi oriunde vor fi şi ei
Îngerii voştri sunt şi ai mei şi îmi pasă!

Aşa au cântat Mihai şi trupa Bere Gratis. Băieţii au făcut un adevărat spectacol, la 15 ani de la înfiinţare. Cu melodii mai vechi şi mai noi, ei au ţinut sala în picioare şi într-o neîncetată cântare. Însă, nu ne-au lăsat o clipă să uităm de ce ne aflam acolo!

Pare o nebunie să lupţi cu autismul! Pare de neimaginat să răzbeşti în lupta aceasta! Pare o nebunie să mai organizezi, azi, un eveniment social! Pare o nebunie să cânţi e distracţie, ce mişto, de să se zdruncine Teatrul Naţional!

Şi… totuşi… trăim într-o…

lume nebună, nebună
mâna sus cine vrea să rămână!

Ieri am văzut multe mâini ridicate! Mâinile acelea mă fac să trăiesc cu speranţa că lumea frumoasă şi nebună poate fi cu un dram mai bună! Pentru copiii noştri şi pentru sănătatea lor!