Bucuriile toamnei sau Halloween?

Aseară am luat un dovleac și l-am preschimbat în felinar. În preajma Halloween-ului atât de divinizat în desenele animate, cărți, filme și știri, noi am încercat altceva. Să profităm de bucuriile toamnei. Să revenim în copilăria lui George care a transformat, la viața lui, mulți dovleci în prieteni. Să nu o scoatem pe Maria din lumea ei, dar să i-o arătăm un pic mai frumoasă.
În perioada asta, Maria mi-a vorbit mai mult decât oricând despre monștri, moarte, vrăjitoare și fantome. S-a oprit, în egală măsură, fascinată și speriată în fața vitrinelor, la magazinele care propovăduiau, parcă, religia Halloween. De departe, măștile, scheleții și toate porcăriile alea păreau atrăgătoare. Când se apropia, căsca bine ochii și-mi mărturisea: Nu-mi plac! Iar eu încercam să-i spun că sunt doar niște jucării urâte și că n-o obligă nimeni să-i placă. Apoi, uita spaima și inventa, entuziasmată, petreceri de Halloween! Așa cum auzea ea pe la copii, în parc. Și, în ce vrei să te costumezi?, o întrebam. Într-o prințesă!, răspundea, fără ezitare. Răsuflam ușurată. Căci, prințesă, înger sau vrăjitoare bună i-aș permite și eu să fie – în fiecare zi, nu doar azi.

Am rămas, însă, foarte surprinsă de ușurința cu care mulți părinți au închiriat zilele astea costume pentru copiii lor – dintre cele mai înspăimântătoare! Am văzut, astfel, copii draci, copii morți, copii fără suflete… și m-am cutremurat! O fi o joacă, o glumă, o sărbătoare de import din ce în ce mai acceptată dar, totuși! Acceptarea vine până la un anume punct. În care eu însumi, părinte, accept să-mi transform copilul într-un monstru, de dragul… cui?!
Vă rugăm, nu ne mai deghizați în demoni! este un punct de vedere foarte bine scris de Irina Nastasiu. Dacă nu l-ar fi scris ea, l-aș fi scris eu :). Așa că, vă invit să-l citiți!
Apoi, vă rechem pe blog, să ne întoarcem la tradiție! Bostanul sau dovleacul nu au apărut odată cu Halloween-ul. Eu, una, recunosc că l-am respins ani mulți, pentru că-s, dragă Doamne, copil de oraș – și, când l-am avut mai la îndemână l-am asociat sărbătorii americane.

George, însă, este băiat de țară și, așa cum spuneam la început, a avut o copilărie plină de dovleci – pe care i-a costumat, crestat, aranjat după cum s-a priceput el mai bine. Așa că ieri am făcut, împreună, un felinar. Un nou prilej de a petrece creativ timpul, de a îmbina tradiția și nebunia, dragostea și lumina. De a profita de roadele și bucuriile toamnei.

Pentru început, n-a fost nevoie decât de un dovleac, un cuțit și o lingură.

Pe partea mai urâțică s-a crestat o portiță. Sub forma unui dreptunghi, cu o latură în zig-zag, ca pe urmă să se prindă mai bine la loc.

Apoi, cu lingura, s-a început golirea bostanului. Maria a fost fascinată să vadă semințele alea pe care le mănâncă ea și care îi fac bine la burtică – direct de la sursă.

Cu vârful cuțitului s-au creionat ochii și gura, apoi s-au decupat.

Înăuntru am pus o lumânare și ne-am bucurat, împreună, de rezultat. N-a ieșit el cel mai chipeș bostan, dar e al nostru! 🙂