Uniţi salvăm Roşia Montană!

În zi de Sfânta Maria – mi-am luat bărbatul şi micuţa sărbătorită şi am plecat în oraş. Nu am mers la o prăjitură – ci, la un protest. Mariei i-am prezentat, cât de cât situaţia, ca să înţeleagă unde se va afla şi, apoi, am concluzionat: Mergem să salvăm Roşia Montană!

Am ajuns în Piaţa Unirii seara, pe la 5 şi un pic. Erau adunaţi deja în jur de 300 de oameni. Pe ai mei i-am lăsat într-un anume punct şi am plecat la pozat. Când m-am întors, Maria m-a întrebat: Mami, ai salvat-o? Am izbucnit în râs. Ce n-aş da să fie atât de uşor?… De fapt, în lumea copiilor, sunt convinsă că toate relele pământului ar avea soluţii rapide de rezolvare.

În lumea adulţilor avizi de putere şi goi la suflete – binele se mişcă în pas de melc. În lumea adulţilor, în timp ce în toată ţara se protesta, la Roşia Montană se sărbătorea ziua minerului… În lumea adultului, cianura poate fi considerată cafeluţa de dimineaţă.

Uniţi salvăm Roşia Montană! Asta a fost deviza serii. Deja, în Piaţa Unirii erau peste 500 de oameni.

După ora 6, s-a plecat într-un marş neplanificat. S-a plecat, însă, paşnic şi foarte, foarte frumos. Pe drum se alăturau, continuu, oameni. Alţii ieşeau din magazine, de la fereste, chiar şi din curte de la Spitalul Spiridon şi ne aplaudau. Maşinile claxonau, în semn de solidaritate. Esztimez că pe traseul Piaţa Unirii – Ştefan cel Mare – Anastasie Panu – Târgu Cucu – Independenţei – până în dreptul Pieţei Unirii au fost aproximativ 1.000 de oameni. Noi ne-am retras de acolo. Şi alţii, la fel. Şi, spre Copou am înţeles că au ajuns vreo 700 de inşi.

Pe scurt, voi scrie acum, cu liniuţă, nişte chestii pe care le-am observat.

– Ne urnim greu, dar ne putem urni.

– La protest au venit de la cei mai mici dintre copiluţi, până la cei mai cei dintre bătrânei – dar, şi mult tineret.

– Presa a fost destul de activă şi văd că, şi la nivel naţional, a început să se mai trezească.

– Deşi tocmai îl aud pe Ciuvică mâncând rahat cu polonicul pe Antena 3 (da… încă mă chinui să fiu pe toate canalele, indiferent de minţile creţe ale fiecăruia), lumea are trasat foarte clar motivul pentru care iese în stradă. Şi principalul nu este nici vinderea ţării, nici scoaterea aurului, nici protejarea maximă a naturii – ci felul în care se are în vedere punerea în practică a tot acest balamuc. Cianura şi nivelul de toxicitate la care ne supunem sunt mult prea mari pentru micimea noastră – iar dezastrul care va urma nu va mai putea fi controlat. Într-o parte bună de ţară, nu doar la Roşia Montană. Pe o perioadă mare de timp, nu doar pentru o secundă!

– Mi-a plăcut calmul protestatarilor şi înţelegerea ideii de paşnic. Mi-au plăcut o mare parte dintre mesaje – unele deştepte de tot! Pentru că în stradă nu ies doar proştii! Pentru că în stradă ajung să iasă şi oamenii sleiţi de nesimţirea, obrăznicia, nepăsarea şi sfidarea celor pe care i-au ales. Pentru că în stradă ies şi tineri disperaţi – privind la viitorul lor! Pentru că nu mai vrem Cernobâl! Pentru că vrem să naştem copii sănătoşi!

Voi vreţi aur? Săpaţi după el, cu linguriţa! Sau mai aşteptaţi un an, doi, zece, până când veţi găsi o metodă mai curată pentru a-l extrage!

Postarea asta n-are final. Şi totuşi, pentru că undeva trebuie să existe o încheiere, închei cu Români de aur. Unii dintre ei sunt chiar Cosmin Vaman şi Alexandra Andrei.