Soțul meu și Miron Barnovschi

În această perioadă, George-Nicolae al meu a scris un șir de articole despre Miron Barnovschi și ctitoriile lui. Acestea au fost și publicate în Doxologia, respectiv în Ziarul Lumina.
Urmărindu-i toată munca de documentare și tot patosul cu care a lucrat, citind și cizelând, pe ici pe colo – mi-am dat seama cât de puțin spre deloc știam despre o personalitate care a influențat atât de mult lumea și Iașul în care trăim.
De aceea, cred că este cazul să vi-l prezint și vouă pe Miron Barnovschi. Voi trece în revistă, pe scurt, esența fiecărui articol. Dacă vă va atrage ceva atenția, nu ezitați să dați click pentru a parcurge întreaga scriere. Merită!

* Miron Barnovschi – primul domnitor martir al românilor
Atunci când ne gândim la Iaşi, ca valoare istorică şi culturală, socotim că începutul transformărilor a pornit de la Vasile Lupu. Atunci când ne gândim la primul martir al neamului, de viţă nobilă – ne vine în minte numele lui Constantin Brâncoveanu. Şi, totuşi, înainte de Vasile Lupu a înflorit Iaşul. La fel, altcineva, înainte de Brâncoveanu, a primit cununa martirajului. În ambele cazuri, cel la care facem referire este Miron Barnovschi. Cunoscut, mai mult, pentru biserica ce-i poartă astăzi numele. Fără a se şti, însă, câte alte monumente de cult a clădit şi cât de mult a zidit la temelia Iaşului, a Moldovei şi a epocii căreia a aparţinut.

* Biserica Barnovschi – salvarea Orientului creştin
Dacă mai există astăzi vechile şi istoricele scaune patriarhale ale Ierusalimului, Antiohiei şi Alexandriei, acesta este şi meritul unei biserici nu foarte cunoscute, din Iaşi. Timp de două secole, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ – Barnovschi a fost speranţa întregului Orient creştin, căci veniturile micii biserici au asigurat prezenţa poporului ortodox în mijlocul ţărilor musulmane.

* Fortăreaţa din centrul Iaşului
Aflată în centrul capitalei Moldovei, în apropierea Teatrului Naţional şi a Catedralei Mitropolitane, biserica cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este mărturia istoriei zbuciumate trăită de poporul român. Această biserică a însemnat încununarea tehnicilor de întărire. Podul este în întregime fortificat, prevăzut cu spaţii pentru arcuri şi puşti, dar şi cu drumuri de strajă. El este, în miniatură, o fortăreaţă suspendată, camuflată de acoperişul obişnuit.

* Un colţ de Iaşi în Occident
Cea mai puţin cunoscută, dar, poate, cea mai importantă ctitorie a lui Barnovschi este Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Liov. Faptul că un domnitor moldovean ridică o catedrală ortodoxă în centrul unui imperiu catolic care, la acea vreme, era una dintre puterile lumii, nu este puțin lucru. E ca şi cum astăzi, noi, românii, am avea îngăduinţa de a ridica o catedrală în centrul Londrei ori al New Yorkului.

* Biserica unui domnitor martir, în mijlocul unui popor martir
Cea mai mare cinste pentru fiecare dintre noi poate fi ocazia de a realiza ceva, oricât de mic şi de neînsemnat, în locul în care am văzut pentru prima dată lumina soarelui şi am trăit sfintele bucurii ale copilăriei. Cu siguranţă, acest sentiment l-a încercat şi pe domnitorul moldovean Miron Barnovschi, cel care a avut ocazia să ctitorească o biserică acasă, în Toporăuţii Cernăuţilor. Astăzi, în acele locuri, românii sunt tot mai puţini. Sub cinci familii, iar biserica nu mai este a lor. Într-o vatră românească nu se mai vorbeşte, nu se mai roagă şi nu se mai învaţă în româneşte.

* Biserică strămutată, ctitorie a unui domnitor strămutat
Istoria mănăstirii Hangu se aseamănă cu istoria ctitorului ei. Sub motivul construirii hidrocentralei, barajului şi lacului de acumulare de la Bicaz, ea a fost desfăcută, bucată cu bucată şi reconstruită pe un versant al muntelui, în actualul sat Buhalniţa, din judeţul Neamţ. Pentru noi, vizitatorii de astăzi, Bicaz sau „marea dintre munţi” este un loc încântător. Pentru sistemul hidroenergetic românesc, Bicaz este piatra de temelie. Însă, sunt puţin aceia care se gândesc şi la cealaltă faţă a măreţului baraj. Un lac de lacrimi.