Pasager în maşina timpului

Aşa cum a promis, prietenul George revine astăzi – cu câteva impresii din cetatea Sighişoarei.

Vizita în acest oraş a fost o dorinţă mai veche de-a soţiei care, an de an, de vreo trei ani încoace, m-a întrebat dacă o duc la Sighişoara. Uite că, în acest concediu, în care totul a fost o cursă contra cronometru, am ajuns şi pe acele meleaguri.
Nici de această dată, pescarul din mine nu m-a dezamăgit. Recunosc, prima dată mi-a tresărit sufletul de emoţie, în momentul în care am zărit, pe malul Târnavei Mari pescari, iar în vitrinele mai multor magazine, lansete. Dar, mi-a trecut repede :).
Fiecare pas făcut înspre cetate m-a desprins, puţin câte puţin, de prezent. Turnul cu Ceas a fost primul lucru care mi-a atras atenţia şi pe care l-am pozat cu frică în suflet, parcă, să nu dispară înainte de a-l imortaliza.

Imediat cum am intrat în cetate, am vizitat împreună cu soţia, ca doi elevi ascultători, Muzeul de Istorie. Aici, nu am făcut poze, din păcate – Scump, domnule, scump!, după cum spune reclama. Lume multă însă, în mare parte străini însoţiţi de ghizi – şi multe obiecte interesante ce au aparţinut diferitelor bresle. Mărturisesc cu puţină îngrijorare – şi acum mă gândesc la faptul că, dintre toate, soţiei i-a atras atenţia cel mai mult o trusă cu ustensile pentru amputări.

M-am întrebat cum reuşesc cei care locuiesc în cetate să rămână ancoraţi în acest secol, pentru că puţine elemente de acolo trădau anul în care suntem. Arhitectura caselor, chiar şi a celor restaurate, mi s-a părut de bun simţ, în armonie cu restul edificiilor.

Aş fi vrut să petrec mai mult decât două ore în cetate, aici fiind inclusă şi pauza de limonadă şi cafea. Din păcate, presaţi de timp, nu am reuşit să o vizităm aşa cum ar fi trebuit. Dar, nici nu aş fi vrut să mă îndrăgostesc prea tare de acel loc, pentru că urăsc despărţirile 🙂.

Oricum, dacă pentru Transalpina am avut mai multe sfaturi, pentru Sighişoara am doar unul: luaţi-vă răgaz cel puţin o zi întreagă să vedeţi cetatea, cu toate turnurile meşteşugarilor, biserica evanghelică la care se ajunge pe scara acoperită – eu am numărat peste 200 de trepte – şi multe alte obiective interesante.