„Aveţi grijă de taţii voştri, de mamele voastre!”

Un moment cu Daniel Buzdugan de la Forza ZU din 2013 îmi umple şi acum ochii de lacrimi. Şi mă umple de respect – în faţa atâtor oameni cărora Dumnezeu le dă puterea să-şi îngroape durerile în suflet, pentru a-şi face treaba cu profesionalism maxim. Ştim atâtea cazuri de actori care au jucat comedie pe scenă – în timp ce o persoană dragă urma să le fie îngropată. De artişti care au ridicat o sală întreagă în picioare şi care au oferit zâmbet, în timp ce inima lor era bucăţele.

Atunci când, spre finalul Forza ZU, Daniel Buzdugan a început să plângă, mulţi din public au început să râdă. Credeau, probabil, că emoţiile reuşitei sunt mari – şi… doar atât. Eu bănuiam ce va urma să spună. Aşa că am înregistrat…

M-a uimit tăria lui Buzdugan (în ciuda aparentei slăbiciuni). M-a uimit şi m-a bucurat, în acelaşi timp, reacţia zecilor de mii de oameni care,după ce au înţeles motivul tristeţii, au empatizat cu el. Aplauzele din suflet, uralele şi lacrimile care au curs şi pe obrazul altora au transformat momentul într-o clipă de magie.

Un adevărat exemplu a ceea ce înseamnă omenia – şi a ceea ce înseamnă părinţii în viaţa noastră.

„Am crezut că n-o să ajung niciodată să spun treaba asta, dar nu pot pentru că acum o săptămână, exact acum o săptămână l-am îngropat pe tatăl meu, căruia îi mulţumesc pentru acest frumos nume, Buzdugan. Tată, te iubesc şi îţi mulţumesc că ai fost bun şi că m-ai lăsat să vin la Forza ZU. Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace, tată! Te iubesc! Ai plecat în Săptămâna Luminată acolo, departe. Mama te aşteaptă acasă…

Mulţumesc din suflet!

Aveţi grijă de taţii voştri, de mamele voastre pentru că, într-o zi, s-ar putea să fie prea târziu!” – a spus Daniel Buzdugan.

Am recitit postarea în care vorbeam despre părinţi, despre versurile lui Adrian Păunescu şi melodiile lui Hruşcă. L-am reascultat pe Buzdu, am plâns din nou şi inima încă îmi tremură. Nu cred că poţi fi vreodată nepăsător în faţa unor astfel de momente. Cred, însă, că poţi fi puternic şi că Dumnezeu îţi dă forţă pentru a merge mai departe.

Daniel Buzdugan a fost încă un exemplu, pentru care îi mulţumesc! S-a dezbrăcat de secrete şi de ruşinea aia imaginată… cum că bărbaţii nu plâng niciodată. S-a simţit între prieteni şi ni s-a adresat ca unor prieteni adevăraţi. Vreo sută de mii de prieteni! Şi ne-a dat lecţia cea mai importantă a serii: Aveţi grijă de taţii voştri, de mamele voastre, pentru că, într-o zi, s-ar putea să fie prea târziu!…

Dumnezeu să-l odihnească pe tatăl tău în pace, Daniel! E în loc bun, ştiu asta! Căci Săptămâna Luminată nu-i este dată oricui – spre a trece la cele veşnice! Eşti credincios. Şi nu doar cu numele! Prin urmare, trebuie să-ţi păstrezi credinţa că moartea nu e decât trecerea la adevărata Viaţă!

Să nu-ţi uiţi nici tu vorbele – şi să ai grijă mare de mama ta! 

Cu drag,
Iaşul