Hai să ne sexim în baie
Bineînţeles, ştirea asta este la mare modă. Acum… care-i faza? Pe mine mă enervează toată criza care s-a stârnit în jurul subiectului. Toate anchetele provocate de filmuleţ. Pentru că, da – aici este problema. Că s-a aflat despre acţiunea extraşcolară întreprinsă de elevi în spaţiul unei unităţi de învăţământ! De fapt, nu contează că doi copchii au conceput, poate, un alt copil în buda şcolii. Contează, însă, că nu s-a lucrat „curat” în toată mizeria pe care o presupune o baie. Că evenimentul a mustit, wc-ul s-a înfundat şi conținutul a dat pe afară.
Se ştie că mare parte dintre adolescenţii vremurilor noastre încep să aibă relaţii sexuale încă din… copilărie! Că planeta se populează cu micuţi nedoriţi, că unele fete se nenorocesc pe viaţă în urma avorturilor, că – până la urmă – sexul a devenit o joacă şi nu un act matur, realizat de un cuplu – eventual căsătorit. Campaniile la modă presupun împărţirea de prezervative – pentru a încuraja un act sexual sănătos. Pentru a încuraja! La polul opus, n-am văzut să existe campanii atât de înflăcărate, prin care copiii să fie întorşi la vârsta lor. Fetele să mai sară aţa sau coarda în faţa blocului, băieţii să încingă un tenis cu piciorul şi, împreună, ca să-și mai elibereze din energie, să joace Şapte pietre…
Imaginea unei şcoli a fost pătată. Nu mă interesează numele şcolii. Imaginea educaţiei a fost pătată de doi puşti cu hormonii în vine. Hai, nu zău? Doar de doi? Doar doi ne-a arătat, forţat, micul Big Brother! Şi, parcă s-ar fi dorit să se pună mâinile la ochi de ruşine… dar, nu prea se putea pentru că… se ştia că iese-n presă şi jurnaliştii sunt răi şi fac buba!
Problema este că… numai atunci când ne vom trezi şi când vom ţine mai puţin la renumele şcolii şi mai mult la copii – numai atunci se va putea face un pas bun! Până în acel moment, perdeaua stă frumos pe chipurile noastre, ca un voal de mireasă fecioară – şi, nu se clinteşte decât în furtuni de nestăpânit, combinate cu erupții vulcanice și cutremure… Nimeni nu se culcă cu nimeni, nimeni nu se droghează, nimeni nu are un comportament suspect. Şi, clar, niciun elev-problemă nu provine dintr-o şcoală de elită!
Evenimentul de vineri expiră în câteva zile. Îi vom pune punct, uşuraţi. Atunci, copiii de toate vârstele îşi vor putea relua activităţile preferate, în toate cotloanele şi în toate poziţiile. Cu profesori mândri de performanţele lor şi cu părinţi fericiţi de asemenea minunăţii. Pentru că nimic din ceea ce nu e la vedere – nu există. Renumele şcolilor va rămâne intact – cu preţul unor vieţi distruse. Din care doi pe aici şi doi pe colo – sunt doar o cantitate neglijabilă şi nişte totale excepţii de la realitatea cea roz şi pufoasă în care ne lăfăim.
Părerea mea… este că mergem din rău în mai rău. Că certăm nişte elevi că fac sex în baie – şi spurcă puritatea locului. În loc să le explicăm de ce nu e neapărat ok să facă sex acum – îi trimitem în altă parte şi-i rugăm, pur şi simplu, să fie discreţi. Să-şi trăiască amorul cu lacăt la poartă şi la tavan – fără găuri prin pereţi – pe unde ar putea să fie filmaţi.
Mamele nu vorbesc despre un trup şi un organism în continuă schimbare, despre viaţă sexuală, fluturaşi în stomac şi locuri umede – pentru că… na, e ruşine. Aşa că-şi trimit copiii pe front fără un scut minim de informare şi de luciditate. Oricum, geniile ştiu de toate de pe internet şi pot oricând să dea lecţii adulţilor, nu-i aşa? Mamele nu explică fetelor ce-i acela respect. Măcar faptul că, normal ar fi ca ăla după care tânjesc să le poată oferi un pat – şi nu un sex în urină… Ar fi indecent să atingă asemenea subiecte aşa că, mai bine tac şi se roagă să fie totul bine – de la sine.
La rândul lor, profesorii se fac că realitatea nu-i realitate. La ora de anatomie se trece repede peste lecţiile despre organele genitale, unii consilieri şcolari sunt şi ei ruşinoşi, orele de diriginţie încă mai sunt de română şi matematică… şi, când se face diriginţie – e mai fain să fii ecologist, decât în călduri!
Educaţia sexuală nu înseamnă doar să îi înveţi pe unii cum se face sex. Înseamnă să le explici şi de ce e bine să nu faci sex doar aşa, din dorinţa de a experimenta pe propriul trup. E bine să le explici copiilor transformări ale organismului. E bine să le explici că sufletul pereche mult prea rar se întâlneşte la 12 ani – şi, că, tot experimentând, se poate ajunge la n-şpe suflete pereche eşuate. La un trup distrus şi la o faţa buhăită – la doar câţiva ani distanţă. Ei bine, dacă tot suntem curajoşi, ar trebui să le arătăm copiilor şi imagini explicite și crude cu ceea ce se naşte dintr-o plăcere de-o clipă – şi, cât de amare ne pot fi plăcerile…
Dacă cei doi protagonişti de acum nu aveau mărturia faptelor pe un filmuleţ, nimeni nu îi întreba de viaţă. Dacă cei doi se duceau într-un coteţ, nimeni nu-i certa. Deci, până la urmă, care-i faza? Pentru ce ne sesizăm? Pentru conduită necuviincioasă în interiorul şcolii – sau pentru o conduită necuviincioasă, din principiu? Pentru fapta lor – dată în vileag? Pentru aroganţa de a se juca în interiorul şcolii sau pentru că adulţii din viaţa lor nu i-au sfătuit măcar să folosească saltelele din sala de sport, în locul băii?…
4 Comments
Pingback:
c_ristina
deh,acum e la moda sexul,zilele trecute eram in statie in Piata Unirii,si erau cativa copii,fete si baieti nu mai mari de clasa a 6 a,si m am ingrozit auzindu i,pe baieti unde isi bagau,si ce ii invitau fetele sa le faca. Erau copii cu ghiozdane in spate,bine imbracati si ascultandu le limbajul,demn nu de un copil ,ci de o prostituata de pe centura mi am adus aminte ca acum muuuulti ani,eram in locul lor,eleva la un liceu de elita dar discutiile noastre erau despre…desene animate,imi era si rusine sa ma gandesc la ce prostii debitau ei.In concluzie,e vina noastra a tuturor,am vrut democratie,avem,in cluburi fete de 16 ani de zici ca au 25,te ajuta sa intri mai usor la puscarie,ca normal nu iti arata buletinul cand le inviti la cafea.Mi e groaza ca fiica mea va creste in lumea asta,pe vremea mea era altfel…
Emil
Ce ancheta, parca zici ca cauta vinovatul din alta tara… 2 copii, o fata gravida sau nu…
Ce ar putea sa faca ma rog?
Eu persoanl nu as discuta despre asa ceva intr-un ziar, de ce?
Nu se schimba nimic, nu se ajunge nicaieri este practic doar asa un subiect de umplere gen, o sa impusc toti hoti din Romania cand ii prind dar eu imi petrec toata viata in alta tara…
Pingback: