Ce avem de învățat din renunțarea Papei Benedict al XVI-lea

Ziua de astăzi a zguduit întreaga lume creștină. Papa Benedict al XVI-a a anunțat că se retrage din demnitatea de Episcop al Romei și al întregii lumi catolice. Știrile au început să curgă: Papa demisionează! Eveniment fără precedent! În plus, casele de pariuri au creat din primele secunde subiecte noi de făcut bani.
Să le luăm pe rând. Se spune că-i eveniment fără precedent. Însă, au mai existat retrageri. Vreo cinci. Adevărat, prin primele secole ale creștinismului. Dar, au existat.
Apoi. A demisiona se potrivește ca nuca-n perete cu situația de față. E ca și cum Papa ar demisiona din credința sa. Trebuie să vedem în acest act – dincolo de toate discuțiile și interpretările – un gest de maximă demnitate și smerenie. Nu este ușor să renunți la ceva ce înseamnă puterea totală în Biserică, mai ales că în doctrina romano-catolică Papa este văzut ca fiind al doilea după Dumnezeu – sau singurul reprezentant al lui Dumnezeu pe pământ. Cu toate acestea, și mai mare este respectul atunci când un om – până la urmă – recunoaște că a venit momentul să se retragă. Să se retragă și să cedeze locul cuiva în putere, care să țină cu adevărat frâiele – nu doar să se facă. Cu atât mai mult cu cât (și) Biserica Catolică se confruntă cu o mulțime de probleme. Prin urmare, sunt convinsă că anunțul făcut astăzi de către Papă este unul de demnitate și smerenie.

În ortodoxie, exemplele de renunțare la funcții înalte sunt numeroase. Ne putem referi la Sfântul Grigorie de Nazians și  la Sfântul Ioan Gură de Aur, care au renunțat la tronul patriarhal al Constantinopolului – pentru a muri în singurătate și în liniște. Putem veni și mai aproape, în timp. Patriarhul Pavle al Serbiei, în anul 2008, a cerut Sinodului Bisericii Sârbe să i se accepte retragerea. A fost o mare pierdere pentru popor – care i-a păstrat titlul de patriarh până la moarte. Pavle era foarte iubit și smerit, mergea cu autobuzul și putea fi văzut zilnic plimbându-se singur pe străzile Belgradului. Mânca doar din grădina de care el însuși se ocupa, își cosea hainele și încălțămintea, împărțea toți banii săracilor. A fost un sfânt în viață!
Puțini știu că în țara noastră, după revoluție, Patriarhul Teoctist s-a retras din funcție – recunoscându-și greșelile și compromisurile făcute în timpul puterii comuniste. Faptul că majoritatea preoților și chiar poporul l-au dorit înapoi – a însemnat, într-un fel, spălarea păcatelor. Dar, Teoctist a purtat până la moarte povara crucii sale. Și alți înalți slujitori și-au recunoscut, în acea perioadă, colaborarea cu Securitatea – Iustinian Chira al Maramureșului, Pimen Zainea al Sucevei și Rădăuților, Nicolae – Mitropolitul Banatului și Antonie Plămădeală. Primii doi mai sunt și astăzi în funcție – fiind foarte iubiți de oameni.

Deci, sunt tot felul de exemple frumoase, naționale și internaționale din lumea creștină. Am o presimțire, însă, că mintea vi se va abate de la subiect. Așa că, am să mă abat și eu cu voi. Da, sunt mulți care nu au puterea să-și recunoască greșelile. Da, sunt mulți care țin la funcții și la statutul dobândit. Da – și alții ar trebui să dea dovadă de demnitate și de smerenie. Poate că, în unele cazuri, se va întâmpla asta. Cu siguranță, în alte cazuri nu se va clinti nimic. Nu e problema noastră, nici nu face parte din tema de la care am pornit. Fiecare va fi responsabil pentru faptele sale și va da socoteală în fața lui Dumnezeu. Să-i judecăm noi, doar ca să ne aflăm în treabă, înseamnă să ne încărcăm și mai mult propriile suflete.
În seara acestea, avem exemple pozitive. Pe care le putem urma și în viața de zi cu zi. Dacă vrem să ne poticnim în rău, cu rău vom merge înainte! Însă, nu cumva să spună cineva că n-a știut! Să nu se facă cineva că nu a auzit! Că nu a auzit, măcar în treacăt, despre Papa Benedict al XVI-a sau despre Patriarhul Pavle al Serbiei!