Sfârșitul nu-i aici!
Astăzi, am avut o revelație. Și, o bucurie! De fapt, știam! Dar, totul a fost ca o nouă descoperire, ca o (re)mărturisire a credinței.
După ora 14, am plecat cu George să ne închinăm la Mitropolie, la Sfânta Parascheva și să-l salutăm pe Sfântul Iosif. Orașul era destul de pustiu. Instituțiile publice aveau ușile ferecate, iar mall-urile nu erau în sensul nostru de mers. Ajunși în poarta Catedralei, am rămas uimiți. Curtea, dar și Mitropolia, erau pline de oameni. Deloc surprinzător, dar minunat – mare parte a oamenilor erau tineri! Unii veneau, alții plecau. Câte doi, câte trei, dar și multe grupuri destul de… consistente!
Mulți dintre cei care ajunseseră acolo erau aranjați mai ceva decât în zilele obișnuite. Se cunoștea că participaseră la o petrecere, pe timpul nopții. Cu toate acestea, și-au găsit timp și dorință să vină și să se închine. Faptul că tinerii caută Biserica în prima zi a anului și în număr atât de mare este, cu adevărat, dătător de speranță! Oamenii au conștiința că totul începe cu Dumnezeu! Pășim bine spre viitor! Surâd și îmi alung teama din suflet. Avem multe defecte. Sunt mulți printre noi care neagă și reneagă Cerul. Dar suntem, încă, mulți, cei care luptăm pentru a ne păstra simțul sfințeniei, al sacrului.
Mă uit spre ceea ce se întâmplă în Occident. În Anglia, de exemplu, biserici sunt transformate în vile, baruri, depozite, muzee sau sunt, pur și simplu, dezmembrate și vândute la… bucată! Este înfiorător! În aceeași măsură, e fascinant felul în care românii plecați în străinătate simt nevoia să se întoarcă în bratele lui Hristos și își regăsesc credința. De exemplu, în 2012, la Dublin, în Irlanda, la Adormirea Maicii Domnului, în catedrala protestantă închiriată de ortodocși s-a oficiat Sfânta Liturghie – în prezența a peste 2.500 de români. Asta, după ce protestanții făcuseră, în același loc, mai de dimineață, o slujbă în zece oameni! Mai mult decât simpla participare a românilor, impresionant a fost că, în acea zi, trei preoți, cu trei potire, au împărtășit timp de o oră, continuu!
Revenind acasă, pot spune că simt că începem să ne trezim la viață. Nu suntem obligați, nici prigoniți. Avem dreptul să alegem. Și, începem să conștientizăm importanța alegerilor făcute. Drumurile bune și mai puțin bune. Nu e nimeni absurd – pentru a cere urmarea unei singure căi. Dar, a ști să te întorci pe drumul Bisericii, al credinței, al lui Dumnezeu și al sfinților Lui este balsamul care ne vindecă și ne alină mereu sufletul.
Mă bucur să descopăr că oameni de o seamă cu mine și chiar cu mult mai tineri decât mine au fost astăzi să se închine. Să se roage, la începutul unui nou an. Să-și ia doza de ceva – ce numai la biserică poți găsi!
