Vine şcoala, bine-mi pare!
Începe şcoala! Nu mai este o noutate pentru nimeni. Cu mai mult sau mai puţin entuziasm, copiii aşteaptă magicul 17 septembrie. Din păcate, dacă pentru unii, prima zi de şcoală vine încărcată… pentru alţii e la fel de săracă, precum oricare dintre celelalte zile.
Spre nişte copii săraci îmi îndrept acum privirea. Din fericire – pentru ei – aceşti copii au nişte îngeri-oameni păzitori de excepţie! În faţa cărora mă plec! Şi, dacă au deja un ajutor, de ce mă mai uit la ei?, m-ai putea întreba. Pentru că şi îngerii-oameni lucrează tot cu oameni… pentru a putea creşte şi ocroti un copil! Cu atât mai mult – aproape 30 de copii!
La Centrul de zi Mia Casa – Inculeţ de la Bârnova, din aprilie 2009 se organizează activităţi pentru copii defavorizaţi din punct de vedere material, social, afectiv şi intelectual din zona Bârnova-Pietrărie, dar şi cu copii dotaţi – lipsiţi de posibilităţi financiare şi de încurajarea părinţilor. Sunt copii făcuţi şi uitaţi, care nu au nicio vină că provin din familii dezorganizate, monoparentale, cu părinţi plecaţi prin ţări calde, cu bunici prea bătrâni şi săraci şi neputincioşi.
Pentru copiii aceştia, Mia Casa înseamnă casa lor. Aici mănâncă, poate, singura farfurie de hrană caldă din zi. Aici învaţă să devină oamani mari – prin joc, prin studiu, prin dragostea pe care o primesc. Şi, dacă dragostea este gratuită şi infinită… restul… costă! Îngerii-oameni îşi pun sufletul pe tavă pentru copii, îi îndrumă şi îi ajută, le oferă braţul pentru a păşi demn prin viaţă.
În acest context, vreau să ne implicăm şi noi! OAMENI – în fiecare zi, alături de oamenii-îngeri de la Mia Casa – Inculeţ! Să facem ca, pentru cei 27-30 de copii din clasele I-VIII de la centrul de zi să înceapă şcoala într-un mod magic! Cu de toate! Cu ghiozdane, caiete, penare, creioane, culori… cu orice înseamnă rechizite şi material didactic care să poată fi folosit de copii, la şcoală, dar şi în mica lor comunitate – la Mia Casa!
Un singur pix, o radieră, un caiet – orice dar mic şi, aparent, nesemnificativ, poate face parte, mai apoi, dintr-un cadou de suflet pentru copiii din zona Bârnova-Pietrărie! Orice bănuţ pe care îl vei oferi va fi cheltuit cu responsabilitate şi justificat – aşa cum am procedat şi până acum!
Hai ca, împreună, să fim alături de aceşti micuţi! Să le oferim un început bun – pentru un magic început de an şcolar! Fiecare dintre noi poate fi de folos. Şi, pe 15 septembrie, oricare dintre voi mă va putea însoţi cu darurile pentru copii! Hai să demarăm această campanie împreună! Şi s-o luăm ocrotitoare pe Mama nostră, a tuturor! Să ne ajute Maica Domnului să mergem cu sacul plin de rechizite şi materiale educative la copiii de la Mia Casa!
Oricine vrea să se implice, mă poate contacta printr-un comentariu la postare ori printr-un mail la anda_elena[@]yahoo.com
Mulţumesc Maurei Anghel, pentru că mi-a făcut legătura cu Alice Ciobanu! Mulţumesc, Alice Ciobanu – pentru că mi-ai vorbit despre copiii de la Centrul Mia Casa!
Să înceapă campania, zic!
8 Comments
Alice
Eu iti multumesc in numele lor, a copiilor de acolo.
anda_elena
:*
Lucia
Buna initiativa! Te rog pe mail o adresa unde sa trimit un colet. Multumesc!
anda_elena
Mulțumesc! Am trimis!
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback: