OAMENI - în fiecare zi

S-au strâns mărţişoarele de jucărie!

Uneori, nu e nevoie decât să-ţi faci curaj şi să demarezi un proiect. Apoi, minune!, parcă vine totul de la sine! Mărţişor de jucărie a pornit cu dorinţe mici şi a ajuns să crească mare – mai ceva ca Făt Frumos! De-a lungul acestei campanii am avut parte numai de surprize plăcute şi de oameni de-a dreptul fenomenali! N-o să-mi ajungă zilele să mulţumesc pentru implicare, pentru promptitudine, pentru bunătatea voastră! Abia aştept să vină mâine, pentru a merge la copiii de la Hărpăşeşti şi la doamnele educatoare, pentru a trăi emoţia alături de ei şi pentru a le împărţi darurile de la voi!

Însă, până mâine, e nevoie să fac o prezentare, măcar pe scurt (deşi e imposibil aşa ceva!) a tot ceea ce s-a adunat. Pentru că, ar fi păcat ca patul nostru din hol, plin de toate cele, să nu ştie ce-a ţinut în spate în aceste zile. Şi, pentru că vreau şi încerc să fiu cât mai transparentă.

Prima dată, de încălzire şi cu urarea pic cu pic, să se adune!, am primit 10 lei. Mulţumesc!

Următorul pe listă a fost un domn care doreşte să-şi păstreze anonimatul. El a oferit zece jucării de bebe, opt pluşuri mici, un puzzle din lemn şi 50 de lei. Mulţumesc!

Apoi, o bunicuţă foarte simpatică a donat 26 de jucărioare, creioane colorate şi un set de boxe. Mulţumesc!

Am avut surpriza să mă contacteze domnul Constantin Arnăutu – care a oferit două sacoşe mari şi consistente! Lego, forme geometrice din plastic, maşină cu forme de lemn, zece jucării de bebe, 14 jucării de pluş şi alte jucării, plus – bonus, o discuţie plină de istorie şi de poveste! Casa în care funcţionează şcoala şi grădiniţa din Hărpăşeşti este donată de bunica dumnealui – Bălău, după numele de domnişoară. Mulţumesc!

Adriana este o persoană deosebită, care se implică trup şi suflet în proiectul Turnul nostru. S-a implicat şi în campania aceasta şi a donat 50 de lei. Mulţumesc!

De la Alexandrina am primit două sacoşe pline de cărţi, reviste, produse de papetărie (hârtie albă, hârtii mici, agende, plicuri, stikere, chiar şi mărţişoare!), creioane colorate, pixuri, carioci, rezerve stilou, acuarele, penare, s.a.! Mulţumesc!

Sâmbătă, pe 26 februarie, am aflat că proiectul nostru, susţinut de doamna Maura Anghel în cadrul întâlnirii de la Cafeneaua Publică, a ieşit câştigător! 64% dintre cei care au votat şi-au dorit ca 330 de lei să ajungă la noi! Mulţumesc!

Din aceşti bani am cumpărat:

–         2 x Cărţi educative de joc – Ceasul (2 x 7,90 lei)

–         2 x Cărţi educative de joc – Limba engleză (2 x 7,90 lei)

–         2 x Cu ce ne îmbrăcăm (2 x 16 lei)

–         2 x Expresiile feţei (2 x 12 lei)

–         2 x Să învăţăm meserii (2 x 15 lei)

–         2 x Semne de circulaţie (2 x 15 lei)

–         2 x În ce anotimp se întâmplă?  (2 x 11 lei)

–         2 x Ne jucăm, decupăm, cifrele învăţăm (2 x 15 lei)

–         2 x Ghiceşte litera (2 x 44,99 lei)

–         2 x Harta României pentru copii (2 x 15 lei)

–         2 x cretă colorată (2 x 1,59 lei)

–         2 x şablon cu forme de ou (2 x 3,79 lei)

Mulţumesc!

O nouă surpriză a venit de la prietenul Daniel Dascălu. El ne-a încărcat PUI-ul cu trei saci mari şi trei saci mici de jucării, o maşină mare şi un super laptop educativ! Dintre jucării, mai amintesc: un lego uriaş – 35 piese, un casel, maşini, pistoale, pluşuri, două table magnetice. A dat, de asemenea, un sac mare şi un sac mic de haine pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani. Mulţumesc!

Mirela noastră cea simpatică a cumpărat pentru copii cărţi de colorat, blocuri de desen, carioci, creioane colorate, acuarele, pensoane, lipici, plastilină! Mulţumesc!

O prietenă din liceu, Laura, a donat 50 de lei pentru acum şi, în avans, 50 de lei pentru campania următoare. Aşadar, va exista şi o campanie următoare! 🙂 Mulţumesc!

Am primit daruri şi de la familia Paveliuc! 13 jucării, un joc şi 20 de lei. Mulţumesc!

Firma Kolos Group a dăruit un top mare de hârtie de desen. Mulţumesc!

Andrei, nepotul doamnei Maura, a trimis o sacoşă cu 22 maşinuţe şi trei personaje fantastice. Mulţumesc!

De la o doamnă educatoare am primit acuarele, hârtie, caiete şi blocuri de desen, hârtie glasată şi un set de ceai – jucărie. Mulţumesc!

Altă doamnă educatoare a oferit blocuri de desen, coli albe şi hârtie glasată. Mulţumesc!

Părintele Constantin Ciobanu ne-a adus un sac plin de jucării pentru copiii mari şi mici, creioane colorate, penare, forme fosforescente şi un scăunel. Mulţumesc!

La un calcul simplu, pe lângă cei 330 de lei de la Cafeneaua Publică s-au mai adunat 10 + 50 + 50 + 50 + 20 = 180 lei. Mulţumesc! Mă gândeam – dar nu îndrăzneam să pun în practică – să opresc 50 de lei pentru benzină. Asta, până când chiar una dintre persoanele care au donat 50 de lei m-au sfătuit să procedez aşa. Sper să nu fie cineva care să creadă că m-am îmbogăţit. Pentru că, două drumuri până la Hărpăşeşti, dus-întors, plus drumurile făcute pentru colectarea darurilor şi pentru cumpărături înseamnă mai mult decât suma oprită.

Au mai rămas, aşadar, 130 de lei din care am cumpărat:

–         2 x set de 6 bandă adezivă (2 x 3,49 lei)

–         6 x mini puzzle 54 piese (6 x 2,59 lei – la raft scria 3 lei şi ceva…, dar pe bon atâta s-a bătut)

–         2 x fluid corector (2 x 2,59 lei)

–         2 x Jocul numerelor (2 x 4,19 lei)

–         2 x cutie asortată – agrafe mari, agrafe mici, pioneze, ace (2 x 11,99 lei)

–         2 x puzzle 24 piese (2 x 5,60 lei)

–         2 x puzzle 64 piese (2 x 6 lei)

–         2 x puzzle 100 piese (2 x 6,50 lei)

–         4 x baterii pentru super laptop (4 x 2 lei)

–         12 x baterii 777 – pentru jucăriile cu baterii (12 x 0,25 lei)

–         50 x fire mărţişor (50 x 0,20 lei)

–         bomboane pentru copii de la moldoveni (13 lei)

În afară de firele de mărţişor şi de bomboane, pentru cheltuiala cărora nu am bon, restul banilor pot fi justificaţi. De asemenea, dacă vrea cineva mai multe lămuriri, să întrebe. Sper că nu am uitat pe nimeni şi că nu am încurcat vreun cadou. Dacă s-a strecurat vreo greşeală, dacă cineva care-mi spusese că vrea să fie anonim doreşte acum să-i fie spus numele sau, dacă cineva vrea să-i scot numele din listă, totul se rezolvă cu un mesaj!

Mulţumesc! Mulţumim! Mulţumesc mult pentru surpriza minunată pe care ne-aţi făcut-o! Mulţumim Sfântului Chiric – care ne-a ascultat rugăciunea şi v-a trimis pe voi în sprijinul copiilor de la Hărpăşeşti! Mulţumim părintelui Mihai, care ne-a vorbit despre cei 53 de copii de acolo şi despre doamnele lor educatoare! Mulţumesc tuturor celor care au avut intenţia de a dona dar, din varii motive, nu au reuşit să-şi pună planul în practică! Mulţumesc – pentru că voi însemnaţi Mărţişor de jucărie!

Postarea se termină aici. Mulţumirile nu se vor termina în veci!

2 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *