Iaşul universitar

Titlul nu are legătură cu portalul cu acelaşi nume. Însă… are legătură Iaşul studenţilor… şi al rectorilor… şi al decanilor… şi al tuturor indivizilor care fac parte din sistem.

Suntem într-un oraş care are cinci universităţi de stat şi câteva private, dintre care una iese mereu în evidenţă şi ştie să-şi facă imagine. Cuiul meu este împotriva instituţilor de învăţământ superior de stat şi împotriva celor care se poartă acolo ca pe moşia lor. M-am săturat să nu mi se răspundă la telefon, să nu fiu primită în birouri, pe motiv că nu mi-am făcut anunţată prezenţa (cum, dacă nu ştii să foloseşti mobilul?!), să nu mi se ofere informaţii de bun simţ, PUBLICE!
De multe ori, îmi e mai uşor să scriu o ştire de rău, decât un articol strict informativ cu privire la ceva. Iar acest lucru este incredibil! În ultimii ani, se pot număra pe degete cam câte conferinţe de presă s-au organizat la universităţile ieşene. De ce, domnii mei? Chiar nu vă interesează să vă faceţi imagine pe spinarea jurnaliştilor?
Iar problema nu e atât de ciudată sau de nouă. Pentru a se ajunge măcar la un dram de transparenţă mai e mult, exagerat de mult de lucru. Culmea e că există şi oameni din interior – prea puţin informaţi despre evenimentele care se petrec în instituţie. Ei mărturisesc, cu tristeţe, că multe le află din presă. E culmea să ajungi la secretariat şi să întrebi cine este noul prorector care se ocupă de X lucru sau noul purtător de cuvânt – iar secretarele să ridice, inocente, din umeri şi să se uite blajin în ochii tăi. E culmea ca un mare om să te trimită să vorbeşti cu purtătorul de cuvânt pentru a afla mai multe amănunte şi, când îl întrebi cine-i ăla?, să-ţi răspundă: Păi… n-avem încă!
Culmea e ca un rector să fie neîncetat în şedinţe, chiar şi atunci când doar îşi bea cafeaua, şi să nu aibă vreodată timp de tine. Culmea e să deranjezi constant pe alţi rectori, care-s drăguţi şi-şi găsesc vreme să răspundă sau chiar să sune înapoi. Să-i deranjezi cu nimicuri, pentru că aceia care ar trebui să ofere informaţii, în calitate de responsabili cu presa nu ştiu să spună decât: nu pot spune acest lucru, nu ştiu, revino peste o lună, poate uiţi până atunci…

În prezent, în Iaşul universitar este un talmeş balmeş. Tocmai a avut loc (re)alegerea rectorilor. Acum, se stabilesc prorectori, decani şi alţi şefi, mai mici sau mai mari. După toată nebunia asta, sper să mai aibă cineva timp să se gândească la o reluare a legăturilor cu jurnaliştii. Ar însemna, poate, pansarea unei bube mai vechi. Chiar dacă nu ştie nimeni care sunt şansele de vindecare, ar fi ceva. Un pas înainte.

[Peste tot, la toate universităţile, există şi Oameni care merită Respect. Pentru ei, jos pălăria!]
[Astăzi am vorbit despre lumea universitară. Asta nu înseamnă că în învăţământul preuniversitar ar fi toate roz.]