Am construit un dinozaur

Ce să zic… în dimineaţa asta, am fost foarte ocupată! Să construiesc un Styracozaur şi să mă feresc de Maria, să nu-mi distrugă opera! Glumesc (un pic) :). În realitate, a fost muncă la comun.
Muncă dată de cei de la Adevărul de ieri care, la preţ de promoţie – 2 lei – au pus un puzzle 3D din lemn. Creativ, educativ, captivant. Cu o mulţime de pise, care trebuiau unite cu atenţie şi multă grijă – ca să iasă… ce-a ieşit.

Sunt migăloasă de felul meu – şi tot am avut un moment în care era să-mi pierd răbdarea. Nu găseam a doua piesă 19, care să se împletească cu prima. Îmi venea să dau repede un CTRL+F… Şi, atunci, m-am speriat! Am realizat, ca şi în alte dăţi, că mintea noastră începe să caute, mereu, căile uşoare, scurtăturile. Nu prea-i mai place să fie folosită la adevărata ei valoare.

Noi, cei care am avut parte de o adevărată copilărie, cu jocuri şi idei, cu invenţii şi poveşti imaginate – ne bucurăm, astăzi, de un anume confort dat de noile tehnologii. Însă, copiii noştri riscă să depindă întru totul de ele. Oferindu-le pe tavă rezolvări ale problemelor şi rezumate online ale cărţilor, uitând să ne jucăm cu ei, uitând să-i încurajăm la visare, îi distrugem!
Televizorul şi calculatorul sunt bone bune – dar numai noi, părinţii, putem fi, într-adevăr, sprijin copiilor. Sprijin pentru a le crea independenţă în mişcare, în gândire, în spirit. Pentru a-i ajuta să fie copii, mai apoi oameni mari – şi nu roboţi!

Ştiu că, în curând, mă voi întoarce la serviciu. Ştiu că voi fi mai ocupată şi mai obosită. Însă, ştiu clar că ai mei copii vor avea o mamă – un partener de ghiduşii, de joacă, de poveste, de construit! O mamă care poate nu va fi cea mai harnică, mereu cu mătura şi cratiţa în mână. Dar care îşi va face timp să cânte şi să danseze, să iasă la plimbare, să deseneze, să decupeze, să născocească mărţişoare şi poezii. Care nu va sufoca – dar care va exista, mai mult decât un rol pe-o hârtie. Şi care va lupta ca micuţii ce-i va avea în preajmă să fie, cu adevărat, copii!