Cine mi-a furat vestuţa…
Tocmai am fost la plimbare, cu Maria în tricicletă. Tricicletele astea, cu băţ – ca să le poţi împinge – au, la spate şi un coşuleţ, un soi de portbagaj.
Acolo, pun diverse: apă, şerveţele umede, mănuşi, o sacoşă… ce avem nevoie. De când a dat frigul, am adăugat şi o vestă, pe care să pot să i-o pun Mariei pe spate, dacă intrăm undeva, stăm mai mult timp şi e prea cald cu haina. O vestă care acoperea, de fapt, toată nebunia din coşulet. Astăzi, acoperea şi ceva mai de valoare…
Cum ne plimbam noi, am văzut nişte mascaţi. Urau şi bateau în tobe, dar nu stăteau locului, ci mergeau spre staţia de tramvai. Am mers şi noi din urma lor, pentru că Maria îi privea fascinată – fiind prima ei întâlnire cu arătări de genul acesta. La semafor, s-a încheiat drumul nostru. Am stat acolo vreo 20 de secunde, cât era roşu. Le-am spus pa mascaţilor şi ne-am continuat plimbarea.
După acele 20 de secunde, când am lăsat privirea în jos, am văzut cureaua de la aparatul foto… Da… cureaua aparatului care serveşte, fidel, acest blog! Nu ştiam de ce a apărut aşa, la orizont, mai ales că aparatul era la fundul coşului şi, printre altele, era acoperit de… Exact, de vestuţa care nu mai era prin preajmă.
Am rămas cu un gust amar. Din fericire, copilul meu nu-şi face iarna doar într-o vestă. Dar, putea să aibă numai atât. Exista varianta să rămân şi fără aparatul de fotografiat – însă, pentru asta era nevoie de mai multă abilitate – din partea hoţului, ca să nu-l văd. Omul ăsta a luat ce-a avut la îndemână şi dus a fost. Fericit, probabil. Totuşi, dacă ar şti că a ratat un Nikon, fie el şi numai D40, s-ar zgâria pe ochi.
Eu… ce să zic?… Sper, măcar, ca vesta aia să ajungă la un copil amărât, să-i ţină de cald şi s-o poarte sănătos.
P.S.: Acum, ca să nu fiu prea aspră, mă gândesc că există 0,1 la sută posibilitatea ca vesta să fi căzut, singură, din tricicletă. Nu prea avea cum, dar, să nu zic că n-am admis şi această variantă.
S-ar putea să îți placă
O imagine cât o mie de cuvinte
Poza de profil se schimbă cu… emoție!
6 Comments
acsel
Urmareste cateva episoade din The Real Hustle si vei vedea cat de repede poti fi deposedata de anumite obiecte.
Bine ca a scapat Nikonu! 🙂
anda_elena
Măi, eu mă bucur că nu mi-au furat aparatul, şi mai tare mă bucur că nu mi-au furat copilul! 🙂
Ştiu că se putea mai rău de atât… Totuşi, sunt genul care se oftică şi dacă i se fură un pix. Pentru că dau, în general, de bună voie, şi când mi se cere şi când nu mi se cere. Şi pentru că-mi place corectitudinea… şi nu-mi place… logic… hoţia! 🙂
Grass Hopper
În cazul în care furoăciosul/furăcioasa îți citește blogul, poate se rușinează și ți-o trimite înapoi prin mail. Vestuța adică.
Lăsând gluma la o parte, da, se practică furtul de copii. Cum se practică și vânzarea-cumpărarea lor. Din păcate. Și nu e deloc nouă practica. Dar e mai simplu să ne prefacem că ceea ce nu vedem, nu există.
Sărbători fericite cu iarbă verde dacă de zăpadă încă n-avem parte.
anda_elena
Da, Doamne fereşte!, sunt multe nenorociri… În cazul ăsta, vesta e răul cel mai mic mic mic cu putinţă!
Sărbători fericite, cu brad şi cu iarbă verde! 🙂
relansat
Asta e din ciclul „sarbatoreste romaneste” 😀
Si eu am un aparat foto la care tin f mult. Stii cum e, totul, dar pana la aparat 😀
anda_elena
Ochii şi aparatul, a? 😛
Cât despre alăturarea făcută… hoţia nu e doar un defect al românilor. Se întâmplă, doar, să se fi petrecut evenimentul în Românica :).