Cum să-ţi înfigi singur cuţitul în spate

Detest bălăcărerile care urmează imediat după încheierea unor relaţii. Descoperirile care se fac şi anunţarea lor în gura mare. Dorinţa celui care atacă de a fi compătimit şi mângâiat. Suferinţa lui – dusă la exterm.

Marghiolina era o profitoare! A stat cu mine doar din interes nouă ani! Am suportat să-i miros picioarele puturoase şi i-am acceptat aventurile, pentru că o iubeam! Am văzut-o cu bube pe faţă şi i-am mângâiat mereu şuncile! Da, pentru că Marghiolina arată cu adevărat bine doar în pozele prelucrate! Şi, ştii ce? Are un sfârc lipsă!

sau

Fatăăăă, Lache nu era niciodată lângă mine în momentele grele! Şi momente din astea nu au lipsit în n-şpe ani de căsnicie! Nu ne potriveam deloc. Atât de hidos era, de şi ziua-mi era groază! Noaptea, ce să mai spun despre… partidele de amor? Dezastru! Are o sculă atât de mică, de-mi trebuia penseta! La recepţii mă făcea de râs când se scobea în nas! Plus că are o transpiraţie de… vai, îmi vine şi acum să vărs!

E adevărat că, după ce închizi un capitol din viaţa ta, lucrurile se mai limpezesc şi îţi dai seama că, poate acum, ai fi procedat altfel în diferite contexte. Dar să arunci noroi în tot, fără să realizezi că faci şi că făceai parte din mocirlă, mi se pare grav! Îţi plângi de milă? Fă-o pe silenţios, te rog! Vrei să pari pur? Atunci încearcă să nu atragi atenţia asupra ta!

Marghiolina te-a înşelat de multe ori, cu ştirea ta, şi-ai suportat? Pentru că… o iubeai?! Fraiere! Acum mărturiseşti că stăteai lângă o urâtă grasă şi buboasă, dar atunci te mândreai cu pozele ei trucate, nu? Te mai şi răzbuni spunându-mi, chiar dacă nu mă interesează, că are un sfârc lipsă! Eşti un domn în toată puterea (ne)cuvântului! Ce înţeleg din toate astea? Că eşti un ciob din oala pe care o descrii! Cu nimic mai bun decât oala!

Tu… doamnă, n-şpe ani l-ai suportat pe Lache, fericindu-l cu penseta şi acum ţi-au explodat frustrările? L-ai acceptat transpirat şi cu degetele în nas, dar te dădeai mare cucoană lângă el şi erai fericită? Prefăcuto! Îţi plângi de milă pentru chinul pe care nu te-a silit nimeni să-l trăieşti? Şi-ţi verşi năduful acum, ca să ce? Ca să te pui într-o lumină bună? Ce naivă!

Oamenii din viaţa noastră au, ca şi noi, bune şi rele. După ce-i cunoaştem, dacă îi acceptăm, sunt ai noştri. Parte din noi. Mai ales dacă relaţia evoluează de la câteva zile la ani mulţi! Acceptarea este o asumare. Pentru că, ghici!, nici tu nu eşti perfect(ă)! Şi partenerul tău te-a suportat cât a putut. Chiar nu vă mai înţelegeţi? Chiar nu mai găsiţi un motiv pentru care să rămâneţi împreună? Bine, pa! Nu crapă lumea! Supravieţuieşte şi fără îndeplinirea maximă a curiozităţii. Poţi să te lipseşti de a-ţi face publicitate, cu preţul demnităţii tale! Crezi că eşti invitat la diverse emisiuni în rol de vedetă? Eu cred că eşti o biată paiaţă… Mi-e milă de tine. Ai căzut, te-ai lovit rău… Acum, în loc să încerci să te ridici, te tăvăleşti ca porcul pe unde nimereşti. Şi, culmea, crezi că ţi-e bine…

Visezi deja la următoarea mare dragoste! Iar eu nu pot să-mi imaginez decât un nou sfârşit, cu tine în rol principal… Of, ţie chiar îţi place de tine?!

Citeşte şi:
* Despre bălăcăreală şi rufe jegoase aruncate în public