Din online,  Pentru suflet,  Umanitar

Blogmeet – Globuri cu suflet

La sfârșitul săptămânii, o parte dintre bloggerii ieşeni s-au întâlnit şi au discutat despre Globuri cu suflet. Am fost şi eu, normal, pentru că am promis că mă voi implica activ în acţiunea aceasta. Şi am mai fost şi pentru că nu puteam rata prilejul de a mai ieşi din online şi de a mă (re)cunoaşte, offline, cu unii dintre colegii de trăncăneală blogosferică.

Mi-a părut bine să-l întâlnesc, pentru prima dată, pe Gabi Rotaru. I-am cunoscut soţia, dar şi bebele din burtică – nişte drăguţi, toţi!

Faini, ca întotdeauna, au fost şi restul bloggerilor: Alex TaradaciucAlexandra BohanAndrei DumbravăButnaru Gabriela, Cătălina Risipanu, Ciprian, CristianIoana BordianuIustinian PopaLucicx, Matei ŞuicăMădălinaRadu Pricop, Souhad, Vali Popa, Vasile MarinVlad Ciubotariu. Unii faini şi generoşi, alţii faini şi cu promisiuni că vor fi generoşi, în zilele care urmează :).

Pentru că, am încercat, pe cât se poate, să ţinem viu motivul întâlnirii noastre. Luptăm pentru ca nişte copii să aibă condiţii mai bune în şcolile în care învaţă. De noi depinde dacă, în ziua de 6 decembrie vom face o faptă bună sau vom sta la fel de nepăsători ca întotdeauna.

Anul acesta, în cadrul campaniei Globuri cu suflet se strâng bani şi materiale didactice. Din bani, se vor cumpăra tot materiale. Fiecare pachet cu valoarea de 1.000 de lei va însemna o bucurie pentru elevii unei şcoli sărăcuţe din mediul rural. În acest context, îmi doresc multe mii de lei pentru a merge, pe 6 decembrie, la braţ cu Moş Nicolae, cu Andrei, Iulia şi Alex la cât mai multe şcoli!

E o muncă de echipă! Din echipă faci parte şi tu, şi tu, şi tu! Nu aşteaptă nimeni sume uriaşe de bani ori saci întregi de material didactic de la aceeaşi persoană. Puţin cu puţin – face mult! Implică-te! Oferă şi tu Globuri cu suflet!

4 Comments

  • Gabi Rotaru

    As fi adus si bebele de prin casa, dar m-am temut sa nu ma lase fara tigari si bautura.
    De cand se lauda ca a crescut mare, a cam luat din apucaturile mele…
    Multumim inca o data pentru primirea calduroasa si mult succes cu sufletul globurilor.
    P.S. Daca ai nevoie pe partea de logistica de magar la carat sau de masina, ma ofer voluntar 🙂

    • anda_elena

      Pentru bebeii mici şi mari va trebui să facem, cândva, un blogmeet în natură. Ceva de genul – Blogmeet junior. Dur dur d’être bébé! 🙂
      Mulţumesc pentru P.S.!

  • Vlad Ciubotariu

    Faina intalnire ! Amici, prieteni, voie buna si niscaiva idei oficiale in cadrul campaniei GLOBURI CU SUFLET Iasi.

    Am revazut amici mai vechi, din blogosfera, si-am cunoscut altii noi cu care probabil la un moment dat vom desfasura proiecte impreuna.

    Locatia a fost si ea de „vina” cu voia buna, responsabilitatea fundalului sonor picand pe niste baieti care cantau foarte bine la chitara, clape si-alte instrumente, care desi galagioase, dupa doua pahare pareau mai calme decat noi 😛

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *