Competiţii

19. Comoară multimedia – O!Play HD 2

Sunt un om de casă. Cu menţiunea că uşa casei mele este mereu deschisă şi pentru prieteni, nu doar pentru familie. Îmi place liniştea căminului şi siguranţa pe care acesta îl oferă. Îmi place să văd filmele tolănită în pat şi să ascult muzică. Să intru în atmosfera creată de imagini şi de sunete. Să mă las pradă sentimentelor şi să pătrund în lumi nebănuite.

În acelaşi timp, îmi place şi în lumea asta, pe care o trăiesc. Profit de multe dintre clipele petrecute alături de cei dragi, pentru a le trece în eternitate. Ador să fac fotografii şi să filmez, să surprind, să descopăr, să cunosc viaţa – aşa cum e ea. Amintirile acestea nu sunt abandonate într-un colţ, să se aşeze praful pe ele, ci sunt veşnic în centrul atenţiei. Îmi place să revăd anumite secvenţe, să analizez poze şi trăsături, să împărtăşesc şi altora din momentele la care am luat parte.

În ajutorul pasiunilor mele vine media player-ul ASUS O!Play HD 2 – primul centru multimedia cu USB 3.0 şi cu canale de sunet 7.1. Un cadou la care nici nu îndrăzneam să visez, primit de la fratele meu. Conectat la calculator şi la monitorul TV ASUS din seria T1, media player-ul transferă conţinut cu o viteză de zece ori mai mare decât în cazul protocolului USB 2.0. Sunetul surround digital al Dolby TrueHD exploatează la maxim calitatea acustică a discurilor Blu-ray prin ieşirile pentru sunet pe 7.1 canale, oferind delectare imersivă home-theater.
Deşi pare de necrezut, în propria mea casă pot experimenta calitatea Real HD – video şi audio! Filmele sunt fantastice, mult superioare faţă de ceea ce eram obişnuită să văd la un televizor normal. De multe ori trăiesc cu impresia că personajele sunt reale şi că, în camera mea, se dau lupte aprige, se trăiesc poveşti de dragoste, se fac pregătiri pentru o nouă plecare în spaţiu. Asta – în momentele în care nu mă regăsesc eu ca fiind, direct, parte din film :).

Muzica mă poartă pe cele mai înalte culmi. Claritatea fiecărei note reuşeşte să-mi producă emoţii pe care nu mă gândeam că le-aş putea trăi vreodată. Simt, uneori, că pentru mine, special, se cântă! Când îmi doresc mai multă intimitate, împrumut căştile pe care soţul meu le foloseşte la jocuri. Cu ASUS CineVibe la urechi, dar şi pe burtă, când eram însărcinată, am trecut peste multe momente mai puţin uşoare.
Ei, revenind la O!Play HD2, pot să spun că are caracteristicile extinse ale unui centru media cu funcţionalităţi de server pentru iTunes, Samba şi altele, cu acces şi management al fişierelor din reţeaua locală. Interfaţa este pe înţelesul meu, oferind avantajele unui telecomenzi. Mai tare este că, în locul telecomenzii pot să folosesc şi iPhone-ul! Serviciile media online sunt multe şi de calitate. Cu Digital Living Network Alliance, O!Play îmi permite să transfer şi să dirijez rapid fişiere media, pentru ca apoi ca apoi să le rulez pe televizor.
Este compatibil cu cele mai cerute şi cunoscute formate, chiar şi cele de DVD şi Blu-ray ca ISO şi IFO. În plus, pot să redau videoclipuri înregistrate digital direct de pe camera video! Aşa, îmi potolesc dorul de cei care nu sunt mereu aproape, dar şi nevoia de a revedea momente speciale, demult uitate. Cum? De parcă ar fi azi, cu full HD 1080p!
Minunat este că nu mă bucur doar de filmări de suflet, ci şi de fotografii. Împreună cu Picasa şi Flickr, O!Play HD2 poate să redea, direct pe televizor pozele, având funcţie de ramă foto digitală.

Niciodată n-a fost mai uşor decât acum să mă conectez la o întreagă lume a divertismentului! De când am media player-ul ASUS O!Play HD 2, nimeni nu îmi mai reproşează că sunt prea de casă. În schimb, toţi îşi doresc să fie mai de casă. Mai de casa mea :).

Sursă foto: aici.

[Postarea de faţă este a 19-a scriere din competiţia SuperBlog 2011.]

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *