D’ale grădiniţei

În dimineaţa asta, pe la 8, am ieşit din casă. Cu treburi. La ora aceea, nu am mai văzut elevi – ei se aflau deja la începutul primei ore. În schimb, m-am întâlnit cu mulţi copii, care se duceau la grădiniţă. Eu încă dormeam pe mine, ei păreau odihniţi şi pregătiţi pentru o nouă zi de aventuri, de întrebări şi de vorbă multă.

Un băiat de vreo cinci ani medita: Eu mă duc acuma la serviciu’ meu! Şi Alex are serviciu, nu? El merge la liceu. Mami are serviciu’ ei, care este serviciu’. Iar serviciul meu este gradiniţa!

O fetiţă mică-mică, arăta entuziasmată, cu degetul şi spunea la toată lumea: Uite, căcăica! M-am uitat şi eu. Şi-am văzut. Vrăbiuţa 🙂

Un alt băiat i-a spus mamei că vrea covrig.
– De care?, întreabă ea. Cu mac sau cu susan?
Copilul se uită dezorientat.
– Cu puncte albe sau cu puncte negre?, explică mama.
– Aaa, cu puncte negre!, răspunde băiatul, triumfător.