Multumesc!

M-am simtit sprijinita. Iubita. Incurajata.

In doar 48 de ore, zeci de oameni mi-au sarit in ajutor. Prieteni, fosti colegi, cunoscuti si chiar mai putin cunoscuti mi-au oferit o parte din timpul lor.

Poate ca, aparent, cinci sau zece minute nu inseamna mult. Dar cand aceste minute sunt daruite in miez de noapte sau pe furis, de la serviciu, in pauza de masa ori atunci cand chiar n-ai fi avut chef de nimeni, ele se transforma in clipe pretioase.

Au fost minute muncite. Minute in care oamenii au trebuit sa asculte inregistrarile audio pentru a putea raspunde, mai apoi, la chestionare.

Nu au avut nicio obligatie. Nu au avut niciun castig. Totusi, m-au ajutat. Am primit si refuzuri – dar foarte putine si bine justificate. Si, mai ales, de o mie de ori mai putine decat m-as fi asteptat!

Ajutorul lor – al vostru, de fapt! – a insemnat si o palma pentru momentele in care m-am simtit singura.

Acum, cand am strigat, m-ati auzit. Si nu mi-ati cerut decat: „Bafta! Sa-ti fie de folos si sa iei nota mare la dizertatie!”

Doamne ajuta! Nota va fi a mea, a voastra si a unui prieten de suflet care ma va ajuta si el, de draga ce-i sunt, cu interpretarea rezultatelor. 🙂 Multumesc!