Rugăciune la Sfânta Parascheva

Timpul s-a oprit. Oameni de aproape si oameni de foarte departe au venit la ea sa-si odihneasca sufletele. Sa-si spuna necazurile. Sa se roage si sa multumeasca.

Totul pare o nebunie! De neinteles pentru unii, care se incapataneaza sa stea departe de iubirea lui Dumnezeu si a sfintilor Lui. Dar poate fi nebunia aceasta – colectiva? Aceeasi nebunie poate cuprinde sute de mii de oameni dintr-o data, oameni dispusi la sacrificiu, la cozi intinse pe cativa kilometri, la ore intregi petrecute in picioare si in frig?

Ceva! Ceva trebuie sa-i motiveze si sa le dea putere! De unde atata putere? De unde atata ravna la copii, la tineri si la bunici, deopotriva?

Continue Reading

Reportaj din alte vremuri – pentru toate vremurile

Mama, sotie, femeie de cariera. Femeie de cariera, mama, sotie. Sotie, femeie de cariera, mama. Diferite variante de a ordona atribute care trebuie sa fie mereu pe primul loc.

Cand trageam eu aceasta concluzie, inca ma numeam Epure.
Pe atunci – colaboram cu Radio Iasi.
Pe atunci – era 2005.
Realitatea acelei perioade e valabila si astazi. Si va fi mereu valabila…

Ascultati raspunsurile unor copilasi care nu stiau inca sa se stearga bine la fund – dar stiau de ce e mama nervoasa, de ce se duce mama la serviciu, ce sunt aceia bani.

Continue Reading

Copilărie furată

Drama unor vieţi rătăcite între zîmbet şi durere

Deschiderea graniţelor a produs bucurie şi o sete nemăsurată de cîştig. Oamenii şi-au împărţit viaţa între „aici” şi „acolo” şi au transformat acest obicei într-o stare de normalitate. Fără voia lor, mii de copii s-au trezit actori într-o realitate de coşmar. Aparent, ei au de toate, pentru că au bani. Dar le lipseşte căldura mamei, prezenţa tatălui – afecţiunea celor care le-au dat viaţă.
În Iaşi, aproximativ 14.500 de suflete au măcar unul dintre părinţi plecaţi în străinătate. În cel mai fericit caz stau cu celălalt părinte. Dacă nu, ei sînt lăsaţi în grija bunicilor, a fraţilor mai mari sau a unor rude. Unii sînt cedaţi, cu semnătură la notar, vecinilor sau altor străini. Ca pe o marfă. Acest lucru doare şi transformă vieţile nevinovate ale celor mici. Mai ales că foarte mulţi dintre aceştia sînt preşcolari sau elevi în clasele primare.

Părinţii se întorc acasă uneori atunci cînd este prea tîrziu. Mulţi dintre copiii abandonaţi pentru banul străin au tulburări de comportament, sînt mai agresivi, manifestă o tendinţă de marginalizare sau îşi aleg un anturaj nepotrivit. Suferă de depresii şi au probleme la şcoală. Unii se gîndesc să-şi ia viaţa, ca să nu mai fie o povară.

Continue Reading

„Numai Dumnezeu nu ne minte”

– cu gîndul acesta s-au închinat pelerinii moaştelor Sfintei Parascheva

În fiecare an, moaştele Sfintei Parascheva atrag la Iaşi sute de mii de pelerini. Boala ori necazurile sînt, la început, cele care-l urnesc pe om. Urmează minunea, sentimentul unic pe care-l trăieşte fiecare creştin atunci cînd, după ore obositoare de aşteptare în frig şi uneori în ploaie, se închină şi sărută sfintele moaşte. E transformarea, momentul în care simţi că pluteşti, uşor ca un fulg, bucuria de a te fi învrednicit să ajungi cu un pas mai aproape de Dumnezeu.
Apoi, în timp, vin răspunsuri la atîtea rugăciuni şi lacrimi. „Poate că nu sînt răspunsurile la care te-ai fi aşteptat, dar ele sînt cele mai bune. O boală se poate vindeca sau măcar ameliora. Dar minunea e cu atît mai mare cu cît un om învaţă să-şi accepte necazul, să-şi ducă crucea cu demnitate şi cu credinţă. Minune e să nu uităm să-i mulţumim sfintei pentru ajutor. Minune e magnetul nevăzut care îl atrage pe credincios şi în următorii ani la închinare”, a încercat să explice Liliana, o tînără care de mică vine în fiecare an tocmai de la Ploieşti, în pelerinaj.
Copii şi vîrstnici, săraci şi mai înstăriţi, bolnavi sau nu, pelerinii au devenit un tot. Au un scop comun şi luptă pentru păstrarea credinţei. „Sfînta m-a salvat din toate greutăţile pe care le-am avut. Nu pot să cred că există încă oameni care iau în rîs asemenea momente speciale. Cum să nu crezi în Dumnezeu şi în sfinţii Lui?”, s-a întrebat tanti Anica, de la Botoşani, care de 24 de ani e nelipsită de la hram. „Sînt operată pe creier a noua oară. An de an vin la sfîntă, de 14 ani, şi mă simt mult mai bine. Cum să nu cred?”, i-a întărit mărturisirea Elena Nazar, din Galaţi.
Fiecare pelerin are povestea lui, fericită sau mai puţin fericită. Că a simţit pe propria piele minunile, le-a aflat de la prieteni sau din cărţi, el crede. Iar credinţa mută munţii din loc. „Înainte de a mă mărita, soţul meu a venit şi a aprins o lumînare aici. S-a rugat să se căsătorească cu mine. Mulţumesc sfintei că m-a ajutat şi am făcut casă cu el. Sîntem împreună de 25 de ani”, ne-a spus Nelica Sîncu, din Bîrlad. Din ’85 vine la moaşte şi Radu Hersiu, din Vrancea: „Venim şi eu, şi soţia. Mereu ne e drag să ajungem aici. Ne rugăm pentru sănătatea noastră, pentru copii, pentru bine în casă. Lăsăm de-o parte oboseala, frigul, sfînta ne învredniceşte”.
Într-adevăr, privind oamenii care-şi aşteaptă rîndul la închinare, simţi că slăbiciunile le sînt mult atenuate. „Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului venim aici, pentru că doar speranţa ne-a mai rămas. Numai Dumnezeu nu ne minte! Nu se simt frig, ploaie. Chiar sînt dezamăgită că nu stau mai mult timp la coadă. Cred c-am să mai merg o dată”, ne-a zis Violeta Chirilă, din Constanţa. Ştefana, o femeie de 69 de ani din Galaţi, a trecut de trei ori pe la moaşte: „De acum, rămîn la toate slujbele. Cînd vin aici mă simt mai liniştită, îmi trec durerile”. Iar bunica Maria, din Paşcani, şi-a adus nepoţii la închinare: „Oana are 9 ani, iar Daniel – 6. Ei au vrut să mă însoţească şi au fost cuminţi în orele astea de cînd aşteptăm. Eu de 17 ani vin continuu. Mă rog pentru mîntuire, pentru iertarea păcatelor, pentru sănătate”.
Minunea e desăvîrşită în momentul în care creştinii ajung la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. După întîlnirea cea sfîntă, feţele sînt mai luminoase, sufletele tresaltă, iar bucuria se manifestă prin zîmbet, lacrimi şi închinăciuni pînă la pămînt. „După ce plecăm de aici ne simţim uşori ca o pană!”, a exclamat Săftica Bobocel. „Eu am trecut acum a patra oară. În anii trecuţi, am avut probleme cu vrăjmaşul. Mi-era teamă să nu mai vină diavolii, să se zbată în mine. Dar uite, că anul ăsta m-a păzit sfînta!”, ne-a mărturisit Adriana, din Bucureşti.
Pentru sceptici, evenimentele din aceste zile sînt o ciudăţenie. În schimb, pentru cei care vin, ani la rînd, de la sute de kilometri distanţă, fără să le pese de capriciile vremii şi de oboseală, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este o minune. Una încărcată de speranţa în mai bine, într-o viaţă liniştită, cu sănătate şi împliniri. Şi rugăciunea ca jertfa de cîteva ore să însemne ştergerea cîtorva păcate şi un pas spre mîntuire.

Continue Reading