Ștefan Epure: Viața-i frumoasă, băieți!

Ștefan Epure e tata. Proful acela care a ajuns la catedră, după ce-a trecut printr-o groază de încercări. E copilul care a ales mucul de creion în locul unui ciomag zdravăn de cioban. Copilul fără posibilități financiare, dar cu vise multe. Care a pășit temător și, deopotrivă, cu mult curaj, în necunoscut.
Nu a avut deloc un drum lin. Până la liceu și la facultate, a făcut o școală profesională și a muncit ani întregi în uzină. A reușit să ajungă, totuși, mare – dar, și mai important, a reușit să păstreze în suflet farmecul extras din greutatea acelor vremuri.

Viața-i frumoasă, băieți!

Continue Reading

Traumă de profesor

Am scris azi un anume articol. Despre o nostalgie a unui domn profesor pensionar – care folosea o rețetă prin care elevii problemă pe care îi avea, în calitate de diriginte, deveneau, în timp, elevi model. Ideea ar putea fi preluată în zilele noastre. Sau nu. Motivul principal al negării este, așa cum mi s-a explicat, parcă, la indigo – acela că profesorii nu mai au timp. Cu atât mai puțin timp au profesorii diriginți. Pentru că, pe lângă pregătirea lecțiilor la disciplina de care se ocupă, trebuie să întocmească mereu rapoarte, hârtii, dosare, prostii. Maculatură către diverse ramuri ale inspectoratelor școlare și, implicit, ale Ministerului Educației.

Continue Reading

Profesor la infinit si un pic de pensionar

Sufrageria noastra, luata pe nepregatite, n-a fost niciodata un loc de primit musafirii. Ea a reprezentat mereu o camera de studiu. Masa a fost plina de carti, manuale, caiete, hartii si hartiute. La ea s-au facut planuri si planificari, s-au corectat lucrari, s-au impletit destine. Nu stiu ce avea tata mereu de innoit, de pregatit, de aranjat. Pentru fiecare ora. Pentru fiecare clasa. Pentru fiecare elev. Ce, nu predai aceeasi istorie? Nu te plictisesti, la un moment dat? – il intrebam. NU!, imi raspundea el. De fiecare data e altfel!

Continue Reading