Gânduri la început de post

Ni se recomandă să postim nu numai de bucate, ci și de păcate. Să ne înstrăinăm de rele, să ne înfrânăm gândurile și limba, să ne îndepărtăm de mânie, să ne despărțim de răutăți, de pofte, de minciuni, de judecarea aproapelui. N-are cum să ne iasă. Nu spun că n-are cum să ne iasă „totul la perfecție”… nici măcar un bob din postul cel adevărat nu suntem în stare să-l ținem. Și, totuși, exact conștientizarea și minima noastră dorință de a fi un picuț mai bine, de a fugi de păcate, de a ține un post plăcut lui Dumnezeu – acestea toate reprezintă postul nostru.

Postul e un medicament pentru trup – o dietă, o cură de detoxifiere am putea spune, lumește vorbind. Doar că medicamentul și tratamentul acesta pentru trup, pentru a fi complet,

Continue Reading

Doamne, scapă-mă!

L-am simțit, pentru a nu știu câta oară, pe Apostolul Petru scăzând în credință. Nu mult. Nu pentru mult timp. Suficient, însă, cât să cadă un pic, suficient cât să simtă că se îneacă fără Dumnezeu. Poticnelile Sfinților Apostoli ar trebui să ne încurajeze pe noi în credință. În revenirea la credință, mai bine spus.

Avem voie să ne îndoim, avem voie să negăm că-L cunoaștem pe Hristos, avem voie să nu credem, avem voie să păcătuim, avem voie să cădem. Un singur lucru ne este interzis!

Continue Reading

Uite-așa mi-a căzut baticul :)

Ieri încercam să conving pe cineva că Dumnezeu nu-i chiar atât de drastic și că nu stă cu bâta după noi – să ne faulteze pentru orice mărunțiș. Că uneori fix ăștia care ne dăm mari creștini punem garduri uriașe între noi și El. Că ținem la detalii și la picanterii, dar greșim fatal în cele simple, clare, exacte.

De exemplu, faptul că un om ține un post alimentar de șapte săptămâni nu mă impresionează în mod deosebit, dacă în aceeași perioadă de timp face, cu bună știință, o mulțime de alte păcate – din categoria celor mari, despre care și-un necredincios ar ști că nu-s motive de laudă.

Continue Reading

Ne recunoaștem bolile?

Ne-am învățat să trăim clipa. Să nu ne gândim la boli sau la moarte – până în ultima secundă. Vor veni ele cândva, dar acum sunt toate departe. Să profităm! Nu ne dăm seama că multe dintre obiceiurile noastre ne îmbolnăvesc, trupește și sufletește. Nu ne dăm seama că tristețea – atât de nefirească și atât de des întâlnită în rândul tinerilor – este, până la urmă, o boală! Nu ne dăm seama că fericiri de moment se transformă, apoi, în goluri, în suferințe, în răni vizibile și răni mai grave de atât.

Continue Reading

Vă rog, spălați-vă și după Bobotează!

Pe mine mă enervează expresia crede și nu cerceta. Scoasă din context, e una dintre cele mai folosite pentru a „justifica” îngustimea credinței și prostia unor oameni. În realitate, creștinul e dator să cerceteze, să învețe, să asculte, să deosebească Tradiția de „tradiții”.

Zilele acestea, aproape obsesiv, ne confruntăm cu tradiția-superstiție în care ni se spune, și aproape ni se impune, ca opt zile după Bobotează să nu facem baie, să nu spălăm rufe, să nu ne îmbăiem copiii. Nu știm cum a apărut această practică, dar un lucru este cert: intri în gura băbuțelor, pe motiv că faci mare păcat.

Dar, oare, nu este mai mare păcat să stai nespălat atâtea zile? Nu te poate obliga nimeni să nu puți – însă, asta e doar alegerea ta. Nu poți pune nespălatul și nespălarea în cârca credinței.

Continue Reading

Șocul de a îți găsi parul din ochi

Faza aceea cu paiul și cu parul e perfect adevărată. Știu că, în general, nu ne place să constatăm că avem un par în ochi. Doar suntem cei mai corecți, cei mai drepți, cei mai imaculați. Inclusiv atunci când greșim, o facem pentru că, altfel, nu s-ar putea. Așa ajungem să greșim, doar ca să avem dreptate.
Trec ore și zile și ani la rândul, în care dăm din cap dezaprobator, atunci când alții o iau pe arătură. Ce dacă devierea lor e cam aceeași și, poate, chiar mai puțin semnificativă?

Continue Reading