• BB: Maria-Paula,  Şcoala părinţilor

    Când mă iubește copila cel mai tare

    Sunt dăți în care ea nu prea are chef să adoarmă. Și atunci eu mă arăt preocupată de lipsa odihnei și de modul bosumflat în care se va trezi dimineață. Sunt serioasă și încerc s-o impresionez. Dar n-am șanse. E clar! Ea nu prea are chef să adoarmă.

    În acele momente, nu știu cum să zic… mă iubește cel mai tare! La îngrijorările mele răspunde cu niște declarații de iubire – de zici că le-a studiat prin nu știu ce tratate! Are niște texte, de mă dă pe spate! O ascult și nu pot să cred ce tehnică aburitoare are… Din tanti cea serioasă și înțepată mă retransformă în câteva secunde în mami a ei cea minunată, cu zâmbetul cât casa!

  • BB: Maria-Paula,  Competiţii,  Şcoala părinţilor

    Cum va fi copilul meu – adultul de mâine?

    Copilul meu va fi un adult fericit, bun la suflet și demn. Cel puțin, asta îmi doresc pentru el și pentru asta încerc mereu ca eu să pot fi educator și exemplu. Să-i fiu mamă și prieten bun, punct de sprijin și de echilibru. Să am mereu brațele pregătite pentru o îmbrățișare, să am mereu brațele „descuiate” pentru a-i oferi spațiu și libertate.

    Iubirea e necondiționată, dovedită prin fapte și rostită oricât de des – dar nu neglijăm nici explicațiile, regulile și responsabilitățile.

    Pare ușor dar, Doamne, ne împiedicăm și ne împotmolim când ne e lumea mai dragă! Și-nvățăm să ne acceptăm nereușitele, să ne cerem iertare, să ne ridicăm și să mergem mai departe.

  • BB: Maria-Paula,  Şcoala părinţilor

    Ferice de mintea unui copil!

    În preajma Crăciunului, Maria a văzut un triunghi de brânză topită și a zis: Badu! (=bradul). Apoi, prin ianuarie, a văzut un semnul întrebării pe bluza mea și a exclamat: Doi! Mai târziu, dând cu ochii de revista Dacia literară și-a ațintit privirea pe căciulița de la ă și mi-a spus: Uite, luna! Și tot așa.

    Încă e în perioada aceea nealterată, în care învață, face analogii și lasă imaginația să-i zburde. Vede luna, brazi și cifre acolo unde noi vedem – sec și trist – doar ceea ce este. Asta, în cazul în care ne mai obosim să observăm…

  • Şcoala părinţilor,  Te-Ve(de)

    Copiii din ziua de azi

    Secvenţă dintr-un film. O doamnă trebuie să aibă grijă de-o puştoaică.

    – Mă duc să-ţi aduc o hârtie şi nişte creioane colorate, îi zice ea.

    – Da’ internet n-aveţi?, întreabă, cu sictir, copila…