• Din online,  Umanitar

    Călin a primit Viață!

    Aseară, am participat la evenimentul organizat special pentru Călin. Am încercat, fiecare în felul nostru, să oferim Timp și Viață unui copil. Eu eram acolo, în calitate de blogger. Eram și un pic reporter – gândindu-mă la toate cazurile sociale despre care am scris și în care m-am implicat. Nu în ultimul rând, am fost acolo, cu suflet de mamă. O febră 40 și un drum la spital, în toiul nopții – sunt experiențe prin care fiecare a trecut cu pruncul său și, care ne cutremură. Totuși, astea par mizilicuri, în fața adevăratelor tragedii.

  • Hopa tropa prin oraş,  Umanitar

    Timp și Viață pentru Călin

    Pe Călin îl ştiu dintotdeauna. Îl ştiu din campaniile realizate în presă. Apoi, am scris şi eu despre el. Călin mă priveşte, mereu, din pozele lipite pe cutiuţele de donaţii – montate în farmaciile pe care le frecventez.
    Pe Călin îl ştiu dintotdeaua. Bolnăvior. Şi, luptător! Călin are 6 ani.
    Acest dintotdeauna nu este un cuvânt mare. Înseamnă, însă, o perioadă nesfârşită de chin. De durere. De suferinţă.
    Acest dintotdeauna nu este un cuvânt mare. Înseamnă, însă, credinţă! Credinţa faptului că micuţul Călin iubeşte Viaţa – iar Viaţa îl iubeşte pe Călin!

  • Umanitar

    2% pentru Călin

    Călin are 5 ani şi o tumoră cerebrală – încă neclasificată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii – care îl impiedică să-şi trăiască frumos copilăria şi să se joace alături de surorile sale. După un an de chimioterapie şi după patru operaţii, Călin se simte puţin mai bine – dar mai are de îndurat luni întregi de chin. Toate, cu speranţa de a se însănătoşi.

  • OAMENI - în fiecare zi

    Ai dăruit Alexandrei un strop de viaţă!

    Ieri, am fost la spital – în vizită la Alexandra. I-am transmis toate gândurile bune şi frumoase de la tine, i-am spus că multă lume o cunoaşte şi o iubeşte, că toţi ne rugăm pentru ea. Că ne dorim să treacă peste necazuri, să se întoarcă la şcoală, să crească mare, să fie sănătoasă şi fericită!

    Am avut bucuria de a o întâlni pe Alexandra într-una dintre zilele în care se simţea mai bine – în care a stat aproape două ore în camera de joacă şi apoi a cerut mâncare. Mie mi-a zâmbit încă din prima clipă! M-a cercetat curioasă, mi-a răspuns la întrebări, a intrat în jocul meu şi mi-a sorbit poveştile pe care i le-am spus. Mi-a mărturisit că personajele preferate din desenele animate sunt Căpşunica şi Barbie. Şi-am mai aflat de la ea că, atunci când va creşte, vrea să se facă poliţistă!

    Mama Alexandrei e terminată, săraca şi, în acelaşi timp, este o femeie extraordinar de puternică! Mi-a spus că nu-i va ajunge viaţa să mulţumească pentru tot ceea ce face lumea pentru fetiţa ei! M-a rugat ca, şi pe această cale, să vă mulţumesc! Tuturor şi fiecăruia în parte pentru fiecare gând, fiecare încurajare, fiecare bănuţ!

    Şi… apropos de mulţumiri… e rândul meu să mulţumesc! Ţie, şi ţie, şi ţie! Pentru cei 1.170 de lei adunaţi în campania de pe blog, pentru alţi bani, mulţi!, oferiţi direct în conturile Alexandrei, pentru mediatizarea cazului ei, pentru rugăciune, pentru implicare, pentru tot!!! Nu vreau să vorbesc doar aşa, la general – ci vreau ca, măcar pe scurt, să amintesc zbuciumul ultimelor săptămâni:

  • Pentru minte

    Stop sinuciderii! Alege viaţa!

    Mi-am încheiat săptămâna scriind despre morţi… şi despre morţi în viaţă. Încep o nouă săptămână, se pare, în acelaşi ton, referindu-mă, de data aceasta, la oamenii care aleg să moară. Nu voi judeca şi nu voi arunca pietre… Însă, nici nu voi susţine vreodată că sinuciderea este o alternativă în viaţa cuiva. Aflarea veştii că Mălina Olinescu s-a aruncat de la etaj astă noapte m-a terminat. O ştiu şi-am urmărit-o mereu, din vremea Şcolii vedetelor şi până săptămâna trecută, când a cântat, ca în fiecare emisiune, la Dansez pentru tine. Deşi nu mai era la modă (pentru societatea hidoasă a zilelor noastre), eu o cunoşteam. Pentru mine – şi pentru mulţi ca mine – ea era o vedetă, în adevăratul sens al cuvântului.

    Mi-e groază de tot ceea ce a fost în mintea şi în sufletul ei. Mi-e groază c-a ales să refuze, din start, posibilitatea mântuirii. Îmi pare rău pentru ea şi mi se rupe inima pentru mama ei… Îmi pare rău de toată perioada ce va urma, când Mălina va redeveni… ştire de primă pagină. Ideea sinuciderii va fi, din nou, transformată într-un model şi toţi se vor trezi să bârfească vrute şi nevrute…

    Într-un asemenea context, hop şi eu!, încep să scriu.

  • Pentru minte,  Şcoala părinţilor

    O lacrima poate aduce un zambet

    De asta noapte, in pieptul unei fetite de trei ani bate inima unui baiat de cinci ani. Baietelul a fost victima unui accident rutier. Dupa sase zile in care a stat in coma, parintii si-au dat acordul pentru prelevarea de organe. Fetita astepta de doi ani (din totalul de trei…) o inima.

  • Ale tinereţii valuri,  Pentru minte

    STOP gandirii limitate!

    Acum cinci ani, pe vremea asta, eram in Spania. Invatam, calatoream si petreceam. Intr-o noapte, mai toti din gasca Erasmus eram la discoteca. Totul ok – cel putin in limita a ceea ce intelegeam eu prin ok. La un moment dat, si-au facut aparitia vreo cinci tineri in carucioare cu rotile si alti prieteni de-ai lor. Eu – mare iubitoare de dans – m-am dat de-o parte. Eram mirata si, intr-un fel, rusinata. Ma gandeam ca, daca voi continua sa dansez, va fi ca si cum le-as face lor in ciuda – uite, eu pot sa ma misc! Apoi am realizat ca acei tineri stiau unde au venit. Le priveam bucuria de pe chip si dansul lor din scaun. Erau fenomenali! Mi s-a facut, din nou, rusine. De mintea mea ingusta. De gandirea mea limitata.