Tu îți iubești copilul? Mai gândește-te!

Ne tot amăgim că suntem moderni, că facem cursuri de parenting, că știm cum să motivăm și să iubim necondiționat copiii, că putem rezista unor tentații de a-i lovi, pedepsi, umili, că suntem mai șmecheri decât părinții noștri, mai răbdători și mai culți, că apelăm deschis la ajutor specializat pentru a-i încuraja pe cei mici să scape de frici și depresii. În realitate, la bază am rămas la fel de putrezi – sau poate suntem chiar mai rău decât am bănui. Căci nu-i suficient să știi teorie, nici să iubești copilul punându-l într-o bulă de cristal, care să-l ferească de factorii externi.

fetita privind spre zari albastre

Culmea e că factorii externi cei mai apropiați rămânem tot noi, familia, părinții, împreună sau separat, cu toate bunele și relele noastre, cu toate neputințele noastre, cu toți bolovanii pe care-i purtăm după noi, de-a lungul vieții… și pe care-i descărcăm, mai rar sau mai des, pe umerii pruncilor din dotare. Nu ne iubim copiii doar prin a-i aduce pe lume – ci și prin felul în care îi aducem pe lume. Nu ne iubim copiii numai cu jucării, dulciuri și bani… și cu timp oferit printre picături. Nu ne iubim copiii doar la ocazii speciale, când ne fac pe plac și-s, vorba aia… cuminți – că ne lasă pe noi în pace.

În ultima perioadă am început să observ tot mai multe dovezi de neiubire… 

Continue Reading

Mirela Retegan: „Să nu cumva să ne eliminăm noi pe noi din viața copiilor!”

Are Mirela stilul ei… de-ți povestește cum e la tine acasă, cum procedezi tu cu pruncul tău, cum te bucuri și cum greșești. Are Mirela stilul ei… de-ți prezintă cu zâmbetul pe buze cele mai hidoase momente din viața ta de părinte – alea în care nici tu ție nu-ți ești simpatic, d’apoi copilului tău! Are Mirela stilul ei… de te face să conștientizezi niște lucruri fără să te acuze și fără să te amenințe cu focul iadului. După ce, vorba ei, jap-jap!, te zdruncină un pic și te trezește din amorțire… are Mirela stilul ei de a-ți spune că nu e totul pierdut. Că nu e nimic pierdut, de fapt – dacă tu, ca părinte, îți vei aminti să te joci!

Poftim?!, o să se trezească mulți să întrebe. Eu sunt om serios, am a, b, c… x, y, z treburi de făcut și o tanti zurli mă pune să mă joooc?! O, da! Cunosc întrebarea și reacția

Continue Reading

Stop concurs! „Pledoarie pentru MAMI și TATI” merge la…

Final de octombrie, final de zi 31 și final de concurs. Un concurs tare jucăuș, zurli și de suflet! 🙂 Acum nu mult timp am scris postarea intitulată: „Pledoarie pentru un copil fericit și-un concurs. Câștigă o carte cu autograful Mirelei Retegan”. V-am povestit acolo cum a fost la întâlnirea cu Antrenorul Părinților, cam cât de tare mi-a plăcut și cum n-am putut să mă abțin de la crearea unui soi de… concurs.

Continue Reading

Pledoarie pentru un copil fericit și-un concurs. Câștigă o carte cu autograful Mirelei Retegan

UPDATE! Concursul s-a încheiat! Află de aici numele câștigătorului!

***

Eu, asta cu Șapte pietre, mereu am spus că Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase. Sunt unul dintre oamenii care se joacă mai mereu – și nu doar în preajma copiilor. Așa că, atunci când vine strict vorba despre relația dintre adulți și copii, și mai ales despre relația dintre noi și pruncii noștri, n-am cum să nu fiu total de acord cu afirmația Mirelei Retegan: Joaca este limbajul iubirii dintre părinți și copii.

Cu Antrenorul părinților m-am întâlnit, într-o formulă complet zurli, la sfârșitul acestei săptămâni, în cadrul marelui turneu Campionatul Național de Joacă pentru Părinți. Mi-a plăcut atât de mult, încât și acum mă înveselesc pe loc, când îmi amintesc cele trei ore de joc, de râs și de conștientizare.

parinti-zurli-cu-mirela-retegan-antrenorul-parintilor

Da, de conștientizare. Pentru că de la Mirela nu poți pleca fără să realizezi ce faci, ca părinte, ce-ai putea să faci și nu faci, ce ar trebui să nu faci și, totuși, faci…

Continue Reading

Monstruozități fericite :)

Lucrăm, încă mult, în familie și încercăm, cot la cot, să fim creativi. Totuși, am început să realizez că sunt momente în care trebuie să dispar și să-mi las fata să fie, pur și simplu, pe picioarele ei! Ați crede că-i ușor. Adică… gata, mi-am luat de-o grijă! Pun copchilu’ la birou și mie nu-mi mai pasă. Ei, nu-mi pasă? Cum să nu-ți pese, când vezi că, în loc de albastru, cerul e verde, că un om e mai mare decât un copac sau că nu știu ce chestie fantastică n-a fost lipită fix acolo unde trebuia?!
Îți vine să urli, să iei și să faci tu – ori măcar să repari! – îți vine să scoți fum pe urechi și să întrebi: Ce-i porcăria asta? Îți vine să întrerupi jocul, să te pui pe explicat și bătut la cap. Totuși…
Când întoarce fericită fățuca spre tine și te întreabă

Continue Reading

Plastiliceală în familie

Astăzi, am cumpărat câteva lucrușoare pentru copiii din campania Mărțișor de jucărie. Creioane colorate, carioci, plastilină. Plastilinăăă! Mi-am dat seama că nu am mai avut activități de genul ăsta din copilărie. Prin urmare, mi-am dat seama că nici Maria nu știe de plastilină. Așa că, am cumpărat o cutie și pentru noi.

Mă înșelasem. Maria știa de plastilină. Aha, ca la Art Attack!, mi-a spus ea – și, m-a dat pe spate :). Știa ce-i aia, dar abia acum se pregătea să se joace. Între timp, acasă a apărut și George. Toți trei am tras aer în piept și ne-am pus pe fapte mari.

Continue Reading

Frunze colorate

În seara asta, pe afară, culegeam frunze cu Maria. Doar așa, de dragul frunzelor! Ne-am întâlnit cu Raluca. Din vorbă în vorbă, ea ne-a întrebat: Veți picta frunze?! Nu aveam de gând, dar ideea mi-a surâs! Așa că, am intrat în primul magazin și am luat acuarele. Doamna de acolo a văzut frunzele, a făcut legătura cu ceea ce-am cumpărat și ne-a întrebat: Veți picta frunze?! Părea puțin surprinsă că mă bag la o asemenea activitate cu o puștoaică atât de mică. Când și-a dat seama că-s hotărâtă, mi-a mai amintit ceva: că o parte dintre frunzele pe care le vom colora le vom putea transpune și pe o foaie albă.

Continue Reading