Cum mi-am învățat copilul să piardă – un câștig pentru tot restul vieții

Am câștigaaat, am câștigaaat!, strig în gura mare și mă veselesc. Sar într-un picior, râd și mă maimuțăresc peste măsură. Pe tabla de joc reiese clar că am adunat toate jetoanele și am încheiat competiția în glorie. Am câștigat la jocul cu prințese!

Copila mă privește uimită. Ar vrea să plângă, dar înțelege că încă nu-i momentul ei. Cum așa? Nu poate să-și explice de ce a câștigat mami – și nu ea. Exista varianta asta în program?! Și cum poate să se bucure mama atât de tare și de zgomotos?

Continue Reading

Mai mult decât un calendar de Advent – creativitate în decembrie

Aproape că bate decembrie la ușă. Încep pregătirile de tot felul și bucuriile multe și mărunte, care vor încununa marea Bucurie a Nașterii Domnului. Decembrie este, probabil, luna cea mai creativă. Căci oricât de adult mare și serios și încruntat ai fi, parcă nu poți să nu desenezi și tu un brad, să decupezi un fulg sau măcar să zâmbești în fața unui joc de lumini. Cred, însă, că marea majoritate putem face mult mai mult de-atât! Iar cei care avem copii prin preajmă – ai noștri, dar nu neapărat – avem și un motiv în plus pentru a ne umple de joc și copilărie, a ne transforma în spiriduși, a lăsa durerile de-o parte și a învăța să trăim frumos.

Pornind de la ideea calendarului de Advent – dar prelungind-o la cele 31 de zile ale lunii decembrie, anul trecut m-am gândit să confecționez un soi de calendar-surpriză pentru Maria.

Calendar Advent - toata luna decembrie - creativitate in familie

N-am vrut varianta dulce, comodă și comercială a unei doze zilnice de ciocolată, nici alt joculeț din comerț. Am vrut să muncesc eu, să mă chinui să iasă ceva fain, inclusiv cu riscul de a nu ieși! 🙂

Continue Reading

Cum va fi copilul meu – adultul de mâine?

Copilul meu va fi un adult fericit, bun la suflet și demn. Cel puțin, asta îmi doresc pentru el și pentru asta încerc mereu ca eu să pot fi educator și exemplu. Să-i fiu mamă și prieten bun, punct de sprijin și de echilibru. Să am mereu brațele pregătite pentru o îmbrățișare, să am mereu brațele „descuiate” pentru a-i oferi spațiu și libertate.

Iubirea e necondiționată, dovedită prin fapte și rostită oricât de des – dar nu neglijăm nici explicațiile, regulile și responsabilitățile.

Pare ușor dar, Doamne, ne împiedicăm și ne împotmolim când ne e lumea mai dragă! Și-nvățăm să ne acceptăm nereușitele, să ne cerem iertare, să ne ridicăm și să mergem mai departe.

Continue Reading

Ce facem cu sufletul copilului atunci când mami și tati se despart?

Când un el și-o ea sunt părinți și decid, din diferite motive, să se despartă – nu se despart el și ea, ci tati și mami. În ciuda rănilor, orgoliilor, a can-can-ului din spatele separării, în ciuda celor care stau pe margine și comentează, în ciuda faptului că unul a greșit mai mult, că altul a zis nu știu ce… tati și mami trebuie să se despartă – rămânând uniți. Iar dacă nu sunt amândoi pe aceeași lungime de undă, măcar ăla mai deștept, care ar trebui să fie, teoretic, și cel la care rămâne copilul, trebuie să știe sau să învețe, pas cu pas, cum să gestioneze situația.

Pe sufletul unui copil nu se joacă bambilici. Sufletul unui copil oricum se zdruncină, atunci când tati și mami nu mai sunt împreună. Inevitabil, pe ultima sută de metri a relației, copilul a asistat la niște discuții, la niște supărări, la niște lacrimi… E suficient! Certurile de după nu-și mai au rostul. Ponegrirea celui care a plecat din relație nu-și mai are rostul.

Continue Reading

Fericirea de a da în mintea copiilor

Era Maria micuță tare și s-a apucat de bocit, privind la o zgancă uscată: O să-mi fie dor de buba meaaaa! Prima dată am bușit în râs apoi, când am văzut că-i treabă serioasă și o supărare demnă de luat în seamă, ne-am arătat înțelegători cu suferința prințesei și am consolat-o. Inclusiv cu… Lasă, că în curând vei face o julitură nouă!

Noi, adulții, suntem cam încuiați. Trecem prea ușor peste situații și peste prietenii – fie ele chiar și cu o zgancă. Din fericire, uneori ne mai și trezim.

Continue Reading

Monstruozități fericite :)

Lucrăm, încă mult, în familie și încercăm, cot la cot, să fim creativi. Totuși, am început să realizez că sunt momente în care trebuie să dispar și să-mi las fata să fie, pur și simplu, pe picioarele ei! Ați crede că-i ușor. Adică… gata, mi-am luat de-o grijă! Pun copchilu’ la birou și mie nu-mi mai pasă. Ei, nu-mi pasă? Cum să nu-ți pese, când vezi că, în loc de albastru, cerul e verde, că un om e mai mare decât un copac sau că nu știu ce chestie fantastică n-a fost lipită fix acolo unde trebuia?!
Îți vine să urli, să iei și să faci tu – ori măcar să repari! – îți vine să scoți fum pe urechi și să întrebi: Ce-i porcăria asta? Îți vine să întrerupi jocul, să te pui pe explicat și bătut la cap. Totuși…
Când întoarce fericită fățuca spre tine și te întreabă

Continue Reading