Nu deveni cine te-a rănit

Sunt mulți cei care mă întreabă cum de mai pot zâmbi. De ce vorbesc de bine pe cei care mă vorbesc de rău, de ce caut frumosul ascuns sub praf și pe după mucegaiuri, de ce nu rămân căzută după ce mi-o iau, de ce mai îndrăznesc să ridic ochii în lume, după ce demonstrez că nu-s perfectă, de ce mă încăpățânez să văd suferințele drept lecții – și nu, pur și simplu, suferințe.

Anda Elena Pintilie - saptepietre.ro - Foto Paul Padurariu

Pentru mine, răspunsurile-s clare. Și maxim de egoiste.

Continue Reading

Mi-am dus vulcanul în service :)

Fotografie Anda Elena Pintilie - stare de liniște - foto: Paul Pădurariu

În viața mea trecută am fost o fire vulcanică. Am depășit cu brio cele mai grele momente și-am răbufnit în cele mai stupide, mai lipsite de importanță, mai fără de sens… Răbufnirile mele erau, în general, scurte. Câteva minute și niște vorbe și apoi, „eliberată”, soarele reapărea pe cer. Nu făceam asta decât cu oamenii dragi, față de care-mi „permiteam”. Că ei mă iubesc, că ei mă acceptă, că ei mă iartă… că eu sunt a lor și că mă cunosc de acum destul de bine cât să știe că negreața din cerul gurii nu-i decât de suprafață… Că am suflet bun și iubire multă de oferit și că, la rândul meu, și eu le știu și le suport pe ale lor. C-așa-i în viață.

Eram… mai nervoasă. O scuză bună. Până când am descoperit eu că nervozitatea e un termen modern, care ascunde mânia. Iar mânia-i un păcat. Am aflat asta cu puțin timp înainte de o prăbușire. O prăbușire inevitabilă, care putea fi evitată – ca să zic așa. În prăbușirea asta, însă, am început să lucrez intens la mine, cu mine – pentru mine și, implicit, pentru cei dragi ai mei.

Continue Reading

Am absentat din lumea virtuală – și nu m-am săturat încă :)

Nu știu dacă și-a dat cineva seama c-am lipsit ori dacă i-a fost dor cuiva :)). Nu știu nici dacă-i pasă cuiva ce mai fac (bine, merci, apropos!). Dar știu că vreau să povestesc din experiența asta și din învățămintele pe care le-am tras.

Am cam foarte absentat din lumea virtuală. Nu în totalitate, deoarece serviciul presupune calculator și rețele de socializare. Dar pe conturile personale n-am activat, iar cu răspunsul la telefoane și la sms-uri nu m-am omorât. Așa că profit să spun acum Hristos a Înviat! și, cu bucurie să răspund la bucuria voastră: Adevărat a Înviat!

Revenind. Uneori e nevoie de o pauză. Poate că de multe ori ne-o promitem – mâine! – și tot de multe și de multe ori o amânăm.

Continue Reading

Eu sunt de pe altă lume

Eu sunt de pe altă lume. E suficient să-mi zâmbești, să-mi vorbești frumos, să ai mereu o vorbă faină la tine – și mă umpli de fericire! Nu contează cine ești, ce funcție ai, cum ești îmbrăcat sau care e idealul tău în viață. Contează să fii om și să știi că veselia se revarsă din suflet!

Eu sunt de pe altă lume. Nu mă iubești – nici nu te oblig să mă iubești. E dreptul tău să nu mă placi așa cum, în timp, dresându-mă bine, a devenit dreptul meu de a nu pune la suflet toate părerile, ideile și închipuirile pe care le ai tu despre mine.

Eu sunt de pe altă lume. Nu-mi place să mă dau cine nu sunt, nici nu-mi place să mă dau după cireș –

Continue Reading

Culmea comunicării

Acum ceva timp, o tanti mă căuta în disperare la telefonul fix. O dată, de două ori, de multe ori într-o singură zi, vreo două zile la rând, omiţând faptul că reporterii fac teren şi, într-un anumit interval orar nu se află în redacţie. Era de la o agenție de publicitate din București, o agenție care se laudă că ar crede în eficiența mesajului comunicat și în claritatea conceptului – motiv pentru care planifică minuțios fiecare mișcare strategică a campaniilor…
Și tanti asta voia să mă invite la un eveniment care avea loc în Iași, într-o zi mult prea încărcată de alte activități. Activități – fie vorba între noi – de o mie de ori mai importante, nu neapărat prin… importanța lor, cât prin neimportanța evenimentului la care eram chemată…

Continue Reading

Revoltă în lumea legumelor

Sunt o persoană comunicativă. Uneori, exagerat de comunicativă. Vorbesc mult. Mult şi bine… dar nici formula mult şi prost nu mă ocoleşte… Sunt directă. Nu ştiu s-o iau pe la Ploieşti, ca să ajung la problema care mă frământă. Nu bat șaua, să priceapă calul. Nici nu cred că este nevoie.

Cu mine, lumea este (sau ar trebui să fie) destul de relaxată. Pentru că, ceea ce zic – exact aceea vreau să spun.

De exemplu, dacă tu începi o cură de slăbire cu varză, pleci la piaţă şi te întorci cu un sac de cartofi, eu te întreb: De ce-ai luat cartofi? Adică, fix – la ce-ţi trebuie cartofi, nu ziceai că vei mânca varză?! Dacă tu prin asta înţelegi că eu te cert şi-ţi cer socoteala pentru banii pe care i-ai cheltuit, că nu-ţi respect deciziile, că te fac grasă ori, mai ştiu eu ce, e problema ta!

Mă enervează la culme să-mi fie interpretate vorbele, chiar dacă ele nu lasă motiv de interpretare. Şi mă disperă jignirile care apar după… că doar nu s-o lăsa persoana (aparent jignită) mai prejos. Şi-s înjurată la genul – păi, da, dar tu mănânci morcovi!

Continue Reading