La mulți ani, mama!

6-6! Azi este despre mama mea cea minunată și dragă. Despre cea care mi s-a făcut culcuș încă din vremea în care m-a ținut în pântece și care și astăzi mi-e punct de echilibru, sprijin și exemplu. Și astăzi mă ține în palmele ei, și astăzi îmi mângâie sufletul. Despre ea am vorbit în premieră aici și despre ea aș putea scrie cărți, fără să epuizez vreodată subiectul! 🙂

Ea este omul care nu obosește, parcă, niciodată. Ea este omul cel mai puternic și mai dulce pe care îl știu. Ea este cea care mă învață că imposibilul devine posibil

Continue Reading

La mulți ani, tata!

E minunat, pentru că e al meu. Modelul meu de om adevărat și bun, de om vesel și iubit de alți oameni. E minunat și-i tânăr, pentru că așa a știut să se păstreze. Pentru că are drag de viață și pentru că găsește motive de zâmbet în orice întristare.

E minunat, pentru că-i un bărbat care a știut întotdeauna ce înseamnă casă și acasă. E minunat, pentru că atunci când întorc capul căutând sprijin, mângâiere, un reper – el e acolo.

Sunt bucățică ruptă din el – în multe bune și-n multe pe care lumea le consideră mai puțin bune! 🙂

Continue Reading

Drumeție aniversară – spre Cascada Duruitoarea

De curând, la rubrica jucăușă #completeaza, am scris: Dacă aș vrea să plec nu foarte departe de Iași, vreo două zile, să mă bucur de timp liber, relaxare, natură și-un suc 🙂 aș alege…

Voi ați completat și ați venit cu idei, eu am analizat, m-am inspirat și… am decis! Mulțumesc! În dar pentru cei 7 ani ai Mariei, am dat o fugă până în stațiunea Durău. Astfel, de ziua ei am simțit aer proaspăt, de munte – iar la 7 ani și o zi ne-am aventurat pe Ceahlău, spre Cascada Duruitoarea.

N-a fost greu pe traseul cruce roșie – dar n-a fost nici ceea ce te aștepți atunci când spui… ușor! 🙂 Însă fetele Pintilese fac echipă bună și nu se lasă ele cu una, cu două… ore și-un pic de merso-cățărat! 🙂

Continue Reading

Cum mi-am învățat copilul să piardă – un câștig pentru tot restul vieții

Am câștigaaat, am câștigaaat!, strig în gura mare și mă veselesc. Sar într-un picior, râd și mă maimuțăresc peste măsură. Pe tabla de joc reiese clar că am adunat toate jetoanele și am încheiat competiția în glorie. Am câștigat la jocul cu prințese!

Copila mă privește uimită. Ar vrea să plângă, dar înțelege că încă nu-i momentul ei. Cum așa? Nu poate să-și explice de ce a câștigat mami – și nu ea. Exista varianta asta în program?! Și cum poate să se bucure mama atât de tare și de zgomotos?

Continue Reading