Care-i faza cu bucuria și de ce tot mai mulți alegem depresia de sărbători?
E o luptă în ultimele zile pe net, cu privire la… „trebuie” să fim fericiți de sărbători. Și sar în apărarea nefericiților mulți empatici, consolându-i că tot ceea ce „trebuie” e să fie… fiecare cum vrea el. Minunat și perfect adevărat! Totuși: care-i faza cu bucuria și de ce tot mai mulți alegem depresia de sărbători?
Oare pentru că suntem varză de oboseală, de alergătură prin magazine, de căutat cadourile ideale, de călcat în picioare pe la toate rafturile, de umplut toate frigiderele, debaralele și mesele? Da’ oare am spălat toate perdelele și am șters praful din toate ungherele? Da’ oare…
Da’ oare măcar o fărâmă, am avut grijă și de sufletul nostru? Mai știm noi care-i motivul pentru care am creat toată alergătura, toată nebunia, toată oboseala asta năucitoare, toate ițele încâlcite din care nu ne mai putem desprinde?
Ooo, e atât de firesc să nu fim bucuroși de sărbători!
Noi n-avem nicio poză împreună, știi?
Noi n-avem nicio poză împreună, știi?
Dar avem mulți pași făcuți umăr la umăr
Și câteva povești pe care ni le tot spunem.Colaj de toamnă – frunze, bucurie și culori
Toamna își are cele mai frumoase povești. Și cele mai faine culori.
Nu știu dacă v-ați prins până acum… dar eu… ador toamna! 🙂
Și nu de ieri, de azi – ci dintotdeauna! Deși născută la final de august și, deci, la final de vară, când eram în clasa a II-a m-am prezentat a fi apărut pe lume… tan-ta-ni-oooo!… odată cu primele adieri ale toamnei!
Prietenii Sfintei Parascheva. De ce s-ar întoarce, dacă n-ar simți bucuria?
Am fost rugată să scriu în Ghidul pentru Pelerini din 2017. Nu un reportaj… ci trăirile mele. Cum văd eu lucrurile. Mi-a fost greu. Adică… cine-s eu, să apar în ziar cu părerea mea, nu cu vorbele oamenilor?… Și-am tot amânat. Dar mi-am adunat gândurile și emoțiile așa… pe ultima sută de metri.
Tu și cu ceva-ul tău formați un om minunat!
În spatele unui chip necunoscut se poate ascunde un om tare de treabă! E adevărat, afirmaţia nu este general valabilă. Totuşi, mare bucurie am în suflet atunci când vorbele mi se adeveresc! Atunci când întâlnesc oameni care îmi aduc zâmbetul pe buze. Atunci când vorbim – parcă ne-am cunoaşte de-o viaţă.
Alexandra: „Inima mea face, în sfârșit, tic-tac!”
Prima bucurie pe care Alexandra Luca mi-a spus-o a fost că inima ei face, în sfârșit, tic-tac! E aproape de neînțeles pentru inimile noastre relativ sănătoase. E aproape de neînțeles pentru noi. Un om a trăit 25 de ani cu o inimă șuierătoare și foarte grăbită… și acum se bucură de firescul inimii-ceas: tic-tac!
Alexandru al Alexandrei stă dimineața cu capul pe pieptul ei și, la rându-i, ascultă: tic-tac! E fascinat de tic-tac-ul pe care i-l șoptește inima soției sale!
Glasul salvării – ambulanțe în misiune
Veronica este singura bunică pe care am cunoscut-o și de care m-am bucurat până la 18 ani. Și ea s-a bucurat de noi, de nepoții ei. Cu câteva lui înainte de a pleca în veșnicie, mai avea o emoție care-i menținea zâmbetul pe buze. Vecina de palier pe care o îndrăgea tare era însărcinată! Abia așteptau, amândouă, gâgâlicea.
Într-o noapte de noiembrie, la blocul bunicii au ajuns două salvări. Una pentru a încerca să resusciteze o doamnă în vârstă, alta pentru a lua o gravidă la maternitate. În acea noapte de noiembrie, schimbul s-a făcut la etajul unu – o viață venea și alta pleca…
N-am auzit acele salvări de noiembrie. Dar bănuiesc că au sunat amândouă la fel… jalea și fericirea au uneori același glas.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase