Alexandra: „Inima mea face, în sfârșit, tic-tac!”

Prima bucurie pe care Alexandra Luca mi-a spus-o a fost că inima ei face, în sfârșit, tic-tac! E aproape de neînțeles pentru inimile noastre relativ sănătoase. E aproape de neînțeles pentru noi. Un om a trăit 25 de ani cu o inimă șuierătoare și foarte grăbită… și acum se bucură de firescul inimii-ceas: tic-tac!

Alexandra Luca

Alexandru al Alexandrei stă dimineața cu capul pe pieptul ei și, la rându-i, ascultă: tic-tac! E fascinat de tic-tac-ul pe care i-l șoptește inima soției sale!

Continue Reading

Glasul salvării – ambulanțe în misiune

Veronica este singura bunică pe care am cunoscut-o și de care m-am bucurat până la 18 ani. Și ea s-a bucurat de noi, de nepoții ei. Cu câteva lui înainte de a pleca în veșnicie, mai avea o emoție care-i menținea zâmbetul pe buze. Vecina de palier pe care o îndrăgea tare era însărcinată! Abia așteptau, amândouă, gâgâlicea.

Într-o noapte de noiembrie, la blocul bunicii au ajuns două salvări. Una pentru a încerca să resusciteze o doamnă în vârstă, alta pentru a lua o gravidă la maternitate. În acea noapte de noiembrie, schimbul s-a făcut la etajul unu – o viață venea și alta pleca…

N-am auzit acele salvări de noiembrie. Dar bănuiesc că au sunat amândouă la fel… jalea și fericirea au uneori același glas.

Continue Reading

Cutia cu supărări dăruită Sfântului Nicolae

– Tu ce faci cu toate supărările de la tine din suflețel?, a fost întrebată, într-o zi, o fetiță.

– Le închid într-o cutie și le las acolo, să uit de ele!, a răspuns prunca, parcă prea matur pentru anii ei.

– Pare în regulă…, i-a răspuns doamna care începuse discuția. Dar cutia se poate răsturna oricând și-și poate pierde capacul…

Continue Reading

Zile de bucurie, alături de Sfânta Parascheva

Aveam atât de vii în minte amintirile și trăirile din anul trecut, încât priveam spre jumătatea lunii octombrie 2016 și nu puteam să cred. Anul trecut făcusem așa și așa, eram acolo, vorbeam asta, mă bucuram de asta, în punctul acesta m-am oprit și-am găsit cel mai bun unghi de pozat, am vorbit cu femeia aia și ailaltă. În 2015 eram fericită și plină de vise. Acum, doar eram – și nu știam cum.

Cerut sau necerut, timpul trece. Și m-a adus față în față cu realitatea, cu actualitatea și cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Tradiționalele zile de muncă multă și de oboseală au fost așa cum mi le doream – dar cum, puțin credincioasă fiind, nu le mai speram.

Continue Reading

Zâmbetul – mă bagă și mă scoate din necazuri

Sunt și am fost dintotdeauna omul care a crezut în soarele care apare după furtună. Furtună provocată de mine sau provocată de alții, furtună din care am decis să fac parte, furtună în care am fost aruncată din greșeală sau cu forța. Până acum, slavă lui Dumnezeu, am reușit să tot văd soarele. Chiar și atunci când mă aflam mână în mână cu deznădejdea, soarele s-a încăpățânat să apară și pe strada mea.

Parte din soare e și zâmbetul meu. Zâmbet care, chiar dacă am crezut că-l voi pierde cândva, mi-a rămas aliat. Și nu e soare provocat de dinții poate (prea) galbeni :), ci e un soare și e un zâmbet care izvorăsc din suflet. Probabil că fără să zâmbesc aș muri.

Continue Reading