Traumă de profesor

Am scris azi un anume articol. Despre o nostalgie a unui domn profesor pensionar – care folosea o rețetă prin care elevii problemă pe care îi avea, în calitate de diriginte, deveneau, în timp, elevi model. Ideea ar putea fi preluată în zilele noastre. Sau nu. Motivul principal al negării este, așa cum mi s-a explicat, parcă, la indigo – acela că profesorii nu mai au timp. Cu atât mai puțin timp au profesorii diriginți. Pentru că, pe lângă pregătirea lecțiilor la disciplina de care se ocupă, trebuie să întocmească mereu rapoarte, hârtii, dosare, prostii. Maculatură către diverse ramuri ale inspectoratelor școlare și, implicit, ale Ministerului Educației.

Continue Reading

Performanţă – în doar patru luni

Vă invit astăzi să cunoaşteţi o fetiţă – cu visul ei, cu tot. Alina Sârbu are aproape 11 ani. Anul trecut, îşi ruga părinţii să-i cumpere un nai, ca să poată cânta precum Gheorghe Zamfir. Părinţii au zâmbit şi au trecut peste moment. Credeau că e doar o toană, până când Alina îşi va dori o altă jucărie. Dar, nu! În ianuarie, copila a primit, în sfârşit, un nai!
Ce-a făcut în cele patru luni, care au trecut? A studiat, singură, în camera ei.  A descifrat, din cărţi, notele muzicale. A învăţat durata, înălţimea, notaţia… Rezultă o cântare precum cea de mai jos!

Continue Reading