I. Adio, copilărie!

Dormitorul este înalt și spațios. Are cincisprezece paturi și, în zece dintre ele, dormim câte doi. Pereții proaspăt văruiți răspândesc un miros înviorător, iar așternuturile albe excită și ele simțurile cu emanații de sodă și clor. Becurile au fost stinse de multă vreme, iar prin ferestre pătrunde puțină lumină sfântă și binefăcătoare. Ambianța de aici este caldă, prietenoasă și-mi dă curaj. Invidiez colegii care au trecut deja în lumea viselor. Mie totul mi se pare neobișnuit și stări felurite mă poartă în vârtejul amețitor al gândurilor. Unele-s agreabile, triumfătoare, ca urmare a reușitei la examen, iar altele, date de ineditul situației, sunt confuze și chinuitoare. Încerc să mă liniștesc, reconstituind evenimentele care m-au adus pe aceste meleaguri.

Continue Reading

Ștefan Epure: Viața-i frumoasă, băieți!

Ștefan Epure e tata. Proful acela care a ajuns la catedră, după ce-a trecut printr-o groază de încercări. E copilul care a ales mucul de creion în locul unui ciomag zdravăn de cioban. Copilul fără posibilități financiare, dar cu vise multe. Care a pășit temător și, deopotrivă, cu mult curaj, în necunoscut.
Nu a avut deloc un drum lin. Până la liceu și la facultate, a făcut o școală profesională și a muncit ani întregi în uzină. A reușit să ajungă, totuși, mare – dar, și mai important, a reușit să păstreze în suflet farmecul extras din greutatea acelor vremuri.

Viața-i frumoasă, băieți!

Continue Reading

Viata-i frumoasa, baieti!

Intr-o zi, sotul surorii mele a coborat de la munte, pentru a cauta un cioban la oi. Era sarbatoare si la noi erau adunati multi vecini si rude. S-a facut liniste, ca prin farmec, si el m-a chemat in fata tuturor. Cumnatul tinea in mana un ciomag cu maciuca aurie, ghintuit si incrustat cu figuri cum nu mai vazusem. Din chimir a scos un muc slinos de creion. A pus cele doua obiecte jos, chiar sub ochii mei. Mi-a zis:
– A venit vremea sa alegi. Daca te hotarasti sa mergi cu mine, ciomagul este al tau. Daca nu, si intorcand privirea dispretuitoare, iei creionul!…
Privirea nu mi se dezlipea de bata. Imi dorisem, ca orice copil, una frumoasa, dar aceasta intrecea inchipuirea mea. O aveam asa de aproape, un simplu gest daca faceam, era a mea. Mintea a inceput sa lucreze febril. Toti ma priveau curiosi, asteptand alegerea. Intr-o clipa, mi-am vazut viitorul, daca as fi luat ciomagul. As fi ramas ca toti ceilalti din sat. Varful acela urat de creion insemna necunoscutul, posibilitatea de a continua aventura cunoasterii.
M-am decis greu si aproape mecanic, cu o miscare agitata, am ridicat creionul. La cei prezenti am surprins mirarea intiparita pe chipuri, doar la cativa putina intelegere.

[fragment din Viata-i frumoasa, baieti! de Stefan Epure – tata 🙂 ]

Continue Reading