Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase.
Ar fi multe de spus… dar am s-o las pe dumneaei să spună… în șapte fragmente adunate fugar din diverse contexte. Adevărate lecții de viață și adevărate provocări – de-a o cunoaște mai bine, de-a ne cunoaște trecutul mai bine, de a ne apropia de Dumnezeu mai bine!
Imediat după anul nou am dus mașina la spălat. În locul micuț și modest în care merg de obicei, acolo unde băieții se bat între ei ca să iasă PUI-ul cât mai tuns, frezat, aranjat era destul de aglomerat. Pentru că n-am vrut să-mi pun răbdarea la încercare, am preferat să bag în marșarier și să plec spre o altă spălătorie, de trei ori mai aglomerată – dar mai mare, mai spațioasă, mai luxoasă, în care lucrurile se fac țac-pac.
Am ajuns și, printr-o anume conjunctură cu iz de învârteală, m-am trezit că am intrat chiar în fața altora, care erau la rând de mai mult timp. Totul bine și frumos, până la tipul care a preluat munca. Un pic de superioritate, un pic de sictir,
* Poate că realitatea e mai ușor de suportat decât imaginația. (Marin Preda)
* Veți fi liberi numai atunci când veți păși cu iubire spre cei ce vă urăsc. (Părintele Arsenie Papacioc)
* Obstacolele sunt lucrurile acelea îngrozitoare pe care le vedeți atunci când vă luați ochii de la visul vostru. (Henry Ford)
* Dacă într-o anumită faptă noi suntem vinovați 5%, iar alții sunt vinovați 95%,
Cine-a fost Sfântul Ștefan? Cel dintâi mucenic – ucis cu pietre, pentru credința lui în Dumnezeul cel Adevărat. Sfântul Ștefan a fost primul. Dar nu singurul. Și cu siguranță, nu ultimul. Mustește calendarul de sfinți mucenici – iar numărul sfinților de care nu știm e infinit mai mare. De atunci, din vremea Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, până astăzi, listele cu sfinți mucenici continuă să se scrie în Ceruri. Până astăzi! Până în anul 2017! Și probabil că sfârșitul nu-i aici…
Astăzi încă mai avem mucenici! Astăzi încă se mai moare pentru credință! Astăzi încă mai există oameni răstigniți pe cruce, precum Mântuitorul – pentru singura „vină” de a se numi creștini.
Astăzi, când noi nu mai putem de-atâta îmbuibare, când ne vizităm cu groază sărbătoriții, căci iar vom fi puși la masă și nu știm unde mai poate încăpea atâta chef pe stomacul și pe capul nostru… astăzi – încă se moare pentru Hristos!
Fericirea nu-i chiar așa cum ne-o închipuim noi. Fericirea nu-i doar lapte și miere. Fericirea nu-i neapărat lipsa nefericirii. Din contra. Fericirea poate fi și consecință a nefericirilor. A durerii. A suferinței. A dezamăgirilor.
Cam de aceea, probabil, mulți ne declarăm nemulțumiți, dezarmați, deznădăjduiți. Vrem fericirea ca pe un merit deplin – fără să trudim pentru ea. Mulți fugim de posibila nefericire și ratăm, astfel,
De multe ori, ne îmbrăcăm în coji de nucă. Suntem puternici, frumoși, duri. Pozăm în ideali și ne place atunci când ne e mângâiată aparența. Avem o mulțime de susținători și de elogiatori ai cojii… Ce se întâmplă, însă, când ne lăsăm descoperit miezul? Mai putem poza cu o la fel de mare ușurință? Miezul nucii poate fi bun și gustos, dar și rânced… deteriorat sau putrezit.
Cum e să ne înveșmântăm în coajă de nucă și să fim stricați pe dinăuntru?
Mă amuză oamenii care se… simt. Sigur a scris despre mine!/ Ia uite cum mă atacă…/ Eu sunt capul răutăților, clar!/ La mine face referire, pentru că am avut de curând discuția aceea… Și tot așa!
Lumea se simte. Unii se cred cai – în timp ce eu bat șaua… Și, totuși, ce nu înțelege lumea e că eu, și atunci când scriu despre alții, vorbesc despre mine. Iar atunci când am de spus ceva cuiva, spun direct. N-am devenit atât de înțeleaptă, încât să valorizez tăcerea. Așa că,