Anda și șobolanul, burta și copilul

Anda crede că în burta unei mame e viață! Că un copil e unic din prima secundă. Motiv pentru care… Anda e o înapoiată. O necivilizată. O baticoasă. Și, logic, o pupătoare de moaște!

Anda a citit aseară o știre despre un șobolan drăguț și grăsuț, blocat într-o gaură de canal și salvat de un veterinar și de… OPT pompieri! Anda recunoaște că s-a amuzat un pic, că i s-a părut nițel exagerată intervenția – dar că, în același timp, salută gestul oamenilor și-i dorește șobolanului din Germania viață frumoasă în continuare.

șobolan

Continue Reading

Prăbușirea începe în 3, 2, 1… – … și prăbușirea a rămas o amintire

Uneori, găsești amintiri prin care poți revedea începutul prăbușirii tale! Doamne, e amețitor! Și-atât de departe! Și-atât de uitate-s toate, încât nici nu mai reușești să povestești cu detalii câte te-au rănit.

Dacă te-ai chinui un pic, probabil că ai reuși să reînvii ceva. Dar îți dorești asta? Ești suficient de puternic? Ești vindecat? Spui că da – dar nu-ți vine să încerci marea cu degetul, doar ca să afli dacă-i udă!

Creierul e fantastic, prin modul lui în care închide unele părți de viață în dulapuri ferecate cu zeci de lacăte. Însă și sufletul e fantastic, prin felul în care permite câte unui lacăt să se deschidă… pentru a face curățenie.

Continue Reading

Tu îți iubești copilul? Mai gândește-te!

Ne tot amăgim că suntem moderni, că facem cursuri de parenting, că știm cum să motivăm și să iubim necondiționat copiii, că putem rezista unor tentații de a-i lovi, pedepsi, umili, că suntem mai șmecheri decât părinții noștri, mai răbdători și mai culți, că apelăm deschis la ajutor specializat pentru a-i încuraja pe cei mici să scape de frici și depresii. În realitate, la bază am rămas la fel de putrezi – sau poate suntem chiar mai rău decât am bănui. Căci nu-i suficient să știi teorie, nici să iubești copilul punându-l într-o bulă de cristal, care să-l ferească de factorii externi.

fetita privind spre zari albastre

Culmea e că factorii externi cei mai apropiați rămânem tot noi, familia, părinții, împreună sau separat, cu toate bunele și relele noastre, cu toate neputințele noastre, cu toți bolovanii pe care-i purtăm după noi, de-a lungul vieții… și pe care-i descărcăm, mai rar sau mai des, pe umerii pruncilor din dotare. Nu ne iubim copiii doar prin a-i aduce pe lume – ci și prin felul în care îi aducem pe lume. Nu ne iubim copiii numai cu jucării, dulciuri și bani… și cu timp oferit printre picături. Nu ne iubim copiii doar la ocazii speciale, când ne fac pe plac și-s, vorba aia… cuminți – că ne lasă pe noi în pace.

În ultima perioadă am început să observ tot mai multe dovezi de neiubire… 

Continue Reading

18 din 2018 – dișteptăciuni la gura Facebook-ului

Am scris anul acesta pe Facebook o serie de filosofii, nebunii și ofuri. Și-am zis că n-ar fi rău să adun câteva dintre vorbe pe blog – că aici e, de fapt, casa gândurilor mele.

Anda Elena Pintilie - blog Sapte Pietre

Se întâmplă, uneori, să ne dăm calmi și împăciuitori, simpatici și plini de virtuți. Mai, mai că ne-am mângâia pe frunte și ne-am trece la panoul de onoare – suntem fantastici! Zâmbitori și liniștiți,

Continue Reading

România în An Centenar – bucurie și rană adâncă

„Nimic pe lume nu-i mai sfânt

Și mai frumos pe-acest pământ

Decât să mori ca luptător

Înfășurat în tricolor!”

Tricolor - Steagul României

Astăzi criticăm sărbătorirea Centenarului. Pentru că uităm. Sau mai trist. Pentru că nu știm.

Și tocmai de aceea ne lăudăm, ne confruntăm și ne rușinăm cu un prezent mizerabil.

Cine nu-și cunoaște trecutul riscă să… persiste în greșeli.

Din păcate,

Continue Reading