În timp ce porțile orașului sunt deschise, la Sfânta Parascheva se intră doar cu… buletin de Iași
E bine că jandarmii ne protejează. Sunt ei mai mulți decât închinătorii la Catedrala Mitropolitană din Iași. Înțeleg, își fac doar meseria – dar nu poate să nu mă întristeze menirea ingrată pe care o au în această perioadă: să verifice oamenii la… buletin!
Porțile Iașului sunt deschise. Și, așa, oricine poate ajunge cu bicicleta, cu mașina personală, cu tren, cu autobuz, cu ia-mă, nene… cam oriunde vrea. La bal și la spital. La mall și la terasă. La rude și prieteni, la nunți și botezuri, la plimbări romantice prin ploaie. Poate trece nestingherit pe Ștefan – dar nu poate păși în curtea Catedralei.
La ce bun toate astea?
Câteodată ne dăm seama, cu adevărat, că nu am fi înțeles nimic din toate astea – dacă nu am fi trecut prin… toate astea! O, da! Știu că, teoretic… n-aveam nevoie de toate astea. Dar ele existau, oricum, chiar dacă noi le neglijam prezența. Erau acolo, pasiv și pasive, neînțelese și dăunătoare.
De ce? De ce mi se întâmplă mie?, ne întrebăm adesea. Dar nu ne întrebăm
„Dar ca să votezi este gratuit?”
– Dar ca să votezi este gratuit?, m-a întrebat copila.
Am zâmbit tâmp, am îngăimat un îhî și am schimbat subiectul. Pentru mine, ziua de vot e aproape mereu o zi de doliu. Merg, îmi exercit dreptul și obligația de cetățean, oftez și cam gata. Gratis or fi toate? Mult prea mult timp am sperat că în pași oricât de mici și de timizi se vor schimba lucrurile și viețile noastre în bine.
Am votat și stabilitate, și schimbare, și oameni tineri, și oameni bătrâni, și vechi, și noi, și aparent credincioși, și rezervați în credință, și, și, și… Aproape fără excepție, politica asta și-a dovedit statutul de femeie ușoară. Ticăloasă și înșelătoare, hoață și parșivă. O dată la 4, 5 ani redevine mieroasă și drăgălașă, plină de promisiuni și de planuri mărețe. De oameni vechi, de oameni vechi aparent noi, de oameni noi și flămânzi… și de-o mână firavă de oameni care cu adevărat își merită statutul de om și funcția.
Iar noi ce facem? Uităm mult și prost.
Femeia independentă și frustrată NU este o femeie liberă – cu atât mai puțin fericită
Am citit un articol pe tema singurătății. Se spunea despre femeie că e mai fericită și mai frumoasă alături de un bărbat. Că e mai împlinită într-o bună companie decât în singurătate. Specific și repet, o bună companie! Din care nu ești sufocată, nici nerespectată, nici abuzată, nici nu-ți dorești… „libertatea”.
Eu, una, am dat aprobator din cap. Da, o femeie este mai frumoasă și mai fericită lângă omul iubit! Asta nu exclude frumusețea și fericirea de sine stătătoare, logic! Supraviețuiesc bine merci – fără să mă cred nici frumoasă, nici urâtă, nici deșteaptă, nici tută, nici fericită, nici nefericită – și presupun că mai pot duce niște singurătate. Dar sunt conștientă că împlinirea te face ȘI mai frumoasă, ȘI mai fericită, ȘI mai puternică!
Când întrerupi firul unei povești… din teama de a deveni fericit
Uneori, poveștile se încheie înainte de a începe. Sub diverse pretexte. E mai comod să găsești motive decât să lupți. Să ieși din zona de confort implică riscuri. S-ar putea să te rănești. S-ar putea să pierzi… Iar asta cu adevărat te împiedică să crezi că s-ar putea să câștigi.
E mai comod să găsești o pietricică în drum, oricât de mică, și s-o consideri un munte.
Poți să crezi că eu nu sunt eu, dar asta nu înseamnă că ai dreptate
Am fost întotdeauna atât de fraieră, încât am spus și când mi-am cumpărat chiloți. Niciodată n-am ascuns nimic, dacă am prezentat o informție ori dacă am răspuns la o întrebare. Niciodată nu m-am prezentat altfel. N-am „oferit” dileme – dacă eu sunt eu sau eu nu sunt eu. Niciodată n-am așteptat să mă placă toată lumea așa… pur și simplu.
Am fost întotdeauna atât de fraieră în a mă prezenta așa cum sunt, încât am avut de multe ori un șoc atunci când aflam câte o noutate despre mine. Despre ce-am mai făcut, despre ce spun, despre ce gândesc, despre modul în care îmi planific pașii de mare deșteaptă interesată de imaginea personală mai mult decât de adevăr.
Adevărul e că… n-am nicio imagine de apărat. Sunt nimeni în drum și niciodată nu am încercat să fiu cineva cu orice preț.
De-a lungul vremii, am început să zâmbesc în fața noutăților despre mine. Nu prea mă mai afectează, dar uneori mă pun pe gânduri.
Șapte spuneri care-mi plac de la Sfântul Cuvios Antonie cel Mare
* Începutul și sfârșitul mântuirii este dragostea.
* Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: Oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicându-mi: Smerenia!
* Numai dacă am fost încercaţi de supărări simţim plăcerile şi bucuria. Căci nu bea cu plăcere cel ce n-a însetat
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
